alt peronalitatea schizoida

Personalitatile schizoide

Comunicare Dezvoltare personala Psihologie Psihologie clinica
0 0
Read Time4 Minute, 21 Second
Personalitatea schizoida
• Adesea pare a fi impasibila, detasata, greu de deslusit. • Pare sa fie indiferenta la elogiile sau criticile celorlalti. • Prefera mai cu seama activitati solitare. • Are putini prieteni apropiati, deseori chiar din cercul familial. Nu leaga prietenii cu usurinta. • Nu cauta compania celorlalti.
O poveste…
Laura își amintește cum și-a cunoscut soțul cu 17 ani în urmă. Era pe atunci la facultate și îl remarcase la bibliotecă. Era un baiat drăguț, iar seriozitatea lui o impresionase. Cartea pe care tânărul o citea a fost doar un pretext. pentru Laura. ca să înceapă o conversație. „Cum îl găseam atrăgător, am dorit să continuăm discuţia, dar era destul de greu, pentru că îmi raspundea doar prin „Da” sau „Nu”. Avea un aer binevoitor dar, totodată, îmi lăsa şi impresia că-l deranjam. De regulă bărbaţii se arătau interesați de mine, iar această rezervă a lui George mă cam intriga. Pentru mine a fost ca o provocare, iar eu voiam să-i trezesc interesul. Şi iată că am reuşit! …După două luni ieşeam împreună. Într-un fel, aş putea spune că eu am fost cea care a facut toti paşii. Acum însă, stau şi mă întreb dacă am procedat bine.” a continuat Laura povestirea. George avea destul de puține contacte cu ceilalți colegi. În pauzele dintre cursuri, el prefera să stea la biblioteca decât să păIăvrăgească cu alți studenți. În perioada primilor ani de relație, Laura suferea din cauza faptului că soțul ei ii vorbea atât de puțin și devenise aproape geloasă pe singurul lui prieten din copilărie, atunci cănd cei doi plecau în weekend-uri la pescuit. Laura își închipuia că George îi împărtășea acestuia impresii și sentimente despre care ei nu-i pomenea niciodată. A luat hotararea să meargă și ea cu ei, cu toate că nu avea deloc această pasiune pentru pescuit. A remarcat repede că „pe baltă” discutțile se rezumau la „A tras!”, „L-am prins!” dar și de multe pauze, cu liniște. Pe drumul de întoarcere, cei doi prieteni pescari își împărtășeau doar cunoștiințele despre momeli, undițe și mulinete. „George are un aer binevoitor, iar prietenii mei găsesc că este un tip de treabă, dar dacă este vorba să întreţină o conversaţie nu poţi conta pe el. În vacanţe, văd bine că în anumite momente ale zilei simte nevoia să fie singur. Atunci pleacă să se plimbe luând cu el şi o carte, de obicei science-fiction”. La începutul căsniciei, Laura era teribil de pornită pe el, căci l-ar fi vrut mai expansiv și combativ în viața de zi cu zi. Apoi și-a dat seama că nu-l poate schimba. Așa că l-a acceptat și iubit așa cum este. Cu timpul a remarcat că semăna oarecum tatălui ei, care nu era prea volubil și a cărei atenție s-a tot straduit să o atragă….
Ce se poate spune despre George?
George pare să fie extrem de rezervat în privința noilor cunoscuți și nu-și schimbă această atitudine nici când relatța se prelungește. El are o inclinație pronunțată spre singuratate, atât a lucru cât și in viața de familie, ori în activitățile din timpul lui liber. Îi este greu să-și exteriorizeze sentimentele, pare indiferent la reacțiile celorlalți, atât în imprejurari conviviale, în serile petrecute cu prietenii, cât și în  posibile situații conflictuale. Când face munca de cercetare sau când citeste science-fiction, George preferă să fie cu el însuși, cu propria lume interioară. Pare să posede numeroase trăsături de personalitate schizoidă.
In filme
Ne amintim de toti acei justitiari solitari si glaciali, scumpi la vorba si nepasatori la admiratia femeilor sau a multimii, ar putea fi considerati ca fiind schizoizi „activi”. Clint Eastwood si Charles Bronson s-au specializat in acest tip de personaje impasibile, care isi regleaza conturile cu cei „rai” pentru a se regasi mai apoi doar în compania calului lor. (Bronson în filmul „A fost odata în Vest” si Eastwood în „PaIe Rider”).
Recomandabil
• Sa le respecti nevoia de singuratate • Sa le punem în situatii care sunt pe masura lor • Sa le observam lumea interioara „La scoala este acel gen de baiat care nu se arata interesat de fete, dar care scrie pe ascuns lungi poeme de dragoste, unei iubite imaginare uneori. Gândirea schizoizilor este ampla si originala, tocmai pentru ca ei apeleaza la visare si la imaginatie, iar sensibilitatea lor, desi usor în „contratimp”, poate dezvalui uneori comori de prospetime si poezie” (Francois Lelord si Christophe Andre „Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile” pag.134) • Sa le apreciem calitatile ascunse
Nerecomandabil
• Sa le cerem sa manifeste emotii puternice • Sa le obligam la prea multa conversatie • Sa le lasam sa se izoleze complet Atentie: a se deosebi personalitatile schizoide de schizofreni. „Schizoid” nu înseamna câtusi de putin schizofren, chiar daca ambele cuvinte au aceeasi radacina greaca, schizo, care înseamna „rupt” în sensul „rupt de lume”. Dar schizofrenia nu este un tip de personalitate, ci este o adevarata maladie. Pacientii schizofreni au idei delirante si sufera de perturbari ale facultatilor intelectuale, ceea ce nu este cazul in schizoidie. Se diferentiaza si fata de prersonalitatea shizotipala, despre care vom vorbi intr-un articol viitor. Citiți Normalitatea și cele 10 tulburări de personalitate
Articolul urmator
Pagina urmatoare
Happy
Happy
100 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Advertisements