4 tipuri de temperamente

Foarte numeroase, încercările de clasificare a temperamentelor, s-au bazat la început pe înregistrarea faptelor de conduită. Primul a fost Hipocrat, care a ajuns la concluzia că 4 „umori” din organism determină aceste conduite: sângele, limfa, bila neagră și bila galbenă. Chiar dacă nu mai au astăzi nicio relevanță, clasificările uzuale au delimitat, în continuare, cel mai adesea tot 4 tipuri temperamente: coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic.

Manuale de diagnostic

Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică (Diagnostic and Statistical Manual) sau pe scurt DSM a fost publicat în 1952 de către Asociația Americană de Psihiatrie. Inițial accesul la manual era permis doar psihiatrilor, putănd fi cumpărată de catre studenți doar de la librăriile facultăților de medicină americane. Acest prim manual, era inundat de perspectiva din acea perioadă a psihanalizei, fără vreo prevestire a ceea ce avea să devină. Descrierile erau succinte și lăsau mult loc pentru interpretarea și creativitatea clinicianului. ICD, aflată acum la a 11 ediție, este o clasificare internațională a maladiilor propusă de Organizația Mondială a Sanătății, se apropie de DSM, fără a utiliza criterii la fel de stricte.

Conștiința

După C.G.Jung conștiința este relația dintre conținuturile psihice și eu-ul, ca subiect al conșiintei. Dar ce este eu-l? Azi pare simplu să răspundem: nu este tu sau el. Însă, acest eu, al nostru, nu a venit odată cu noi pe acest pământ. Dacă ne-am referi doar la limbaj, la vărsta de 2-3 luni era doar gănguritul, adică emiterea de sunete scurte ca răspuns la diferite situații. La 6 luni a apărut lalațiunea, se emit și se repetă silabe precum ma, la, ta, pa, etc. La 8-9 luni este debutul înțelegerii, se execute ordine simple, iar la 10-12 luni primele cuvinte, cu deformări fonetice, mama, tata, papa. De abea la 6-7 ani a apărut limbajul asonor, limbajul interior sau vocea interioară, care ne însoțește de atunci și de care aminteam mai devreme. Înainte de eu, apare non-eu-l, adică tu. Spre vârsta de 3 ani copilul începe să se cunoască și să se simtă un subiect distinct, deosebit de ceilalți...

CITEȘTE MAI MULT

Translate »

AC Psihologie

X