4 tipuri de atașament

Atașamentul este baza pentru relațiile viitoare,

copilul cu un atașament bun se va putea comporta ca un spirit deschis spre experimentare, cunoaștere și cercetare, își va însuși sistemul de relații cauză –efect 

Piaget.

Relația de atașament cu îngrijitorul primar, de obicei mama, se formează în primii 2 ani de viață, ca răspuns la calitatea îngrijirilor pe care le primește copilul. Acest lucru se referă, în primul rănd, la abilitatea mamei, sau a altui îngrijitor primar, de a răspunde la nevoile emoționale ale copilului, incluzănd, totodată, și  îngrijirea de bază acordată celui mic (hrănit, schimbat scutec, somn).

Răspunsul emoțional de calitate al părintelui include o recunoaștere a stării emoționale și o  reacție rapidă, neîntărziată la solicitarea copilului. Oferă congruență în emoții, putănd recunoaște și oglindi sentimentul negativ al celui mic. Oferă confort și nu amplifică distresul copilului cu propriile sentimente negative.

Istoricul și dezvoltarea teoriei atașamentului

O definiție mai veche (Schaffer și Emerson, 1964) consideră atașamentul ca fiind tendinţa
copilului de a căuta proximitatea anumitor membrii ai propriei specii.

În general, atașamentul poate fi definit ca legătura emoțională, de lungă durată cu un anumit individ. Astfel de legături sunt caracterizate prin următoarele trăsături (Schaffer, 2007):

  • Sunt selective, adică sunt centrate pe anumiți indivizi specifici care solicită comportamentul de atașament;
  • Presupun căutarea proximității fizice, adică se depune efort pentru a menține apropierea de obiectul atașamentului;
  • Oferă confort și securitate, acestea fiind rezultatul proximității;
  • Produc supărare la separare atunci când legătura e amenințată și când nu se poate obține
    proximitatea.

Maccoby (1980) a identificat patru comportamente specifice ce pot defini relaţia de ataşament:

  • căutarea proximităţii figurii de ataşament,
  • manifestarea disconfortului când apare separarea de figura de ataşament,
  • manifestarea plăcerii când figura de ataşament revine în relaţie,
  • comportamentul copilului care este în general orientat către figura de ataşament.

Bowlby (2011) a propus un model cu patru stadii pentru această dezvoltare, arătând modul în
care caracteristicile atașamentelor se dezvoltă gradual, pe măsură ce comportamentul devine tot mai organizat, flexibil și intențional.

A vorbit despre:

Pre-atașament (0 – 2 luni),

Ataşament în formare (2 – 7 luni),

Ataşament evident (7 – 24 luni) și

Parteneriat orientat spre scop (de la 2 ani).

4 Tipuri de atașament

Stilul de atașament pe care un copil îl stabilește cu mama sa poate fi încadrat în 4 mari categorii. Pentru aceasta se urmăresc:

  • comportamentul copilului când mama este în apropiere,
  • când este separat de mamă și
  • când este consolat de aceasta, la întoarcere.

Principalele tipuri de atașament sunt:

Securizant. Copilul are încredere în persoana de atașament că va fi acolo pentru protecție, așa încât merge și explorează mediul înconjurător (camera, parcul), căutându-și mama cu privirea periodic. Un asemenea copil se supără când mama părăsește încăperea, dar este consolat cu ușurință de către aceasta când se întoarce. În acest stil de atașament, copilul percepe mama ca fiind responsivă, disponibilă pentru nevoile sale și de ajutor.

Acest prim tipar de atașament este caracterizat de siguranță. În acest caz, individul are încredere că părintele lui (sau figura lui parentală) va fi disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situații potrivnice sau înfricoșătoare. Având această garanție, el explorează cu curaj mediul înconjurător

Nesecurizant/evitant. Acești copii par foarte independenți de îngrijitorul primar și nu îi caută proximitatea fizică sau afecțiunea. Explorează mediul fără a se uita dacă figura de atașament este încă în apropiere și resping consolarea acesteia. Deși aparent dezinteresați de prezența îngrijitorului primar, studiile ulterioare au arătat semne fiziologice de distres la plecarea și întoarcerea îngrijitorului, pe care copilul le maschează. În acest stil de atașament, mama este percepută ca fiind neresponsivă la nevoile emoționale ale copilului.

Nesecurizant rezistent/ ambivalent. Copiii cu atașament ambivalent pot apărea excesiv de atașați de mamă într-un punct, ca apoi să respingă tentativa acesteia de a interacționa sau a oferi afecțiune. Copilul are puțin curaj să exploreze mediul înconjurător, dar nici nu este consolat cu ușurință de către mamă. Mama este percepută, în acest caz, ca un îngrijitor imprevizibil, care nu răspunde consecvent la nevoile copilului.

Atașamentul dezorganizat este o formă rară, în care relația primară de atașament este sever afectată, deoarece copilul a fost într-o situație de deprivare severă de îngrijire, abuz sau incertitudine. Copilul nu are un anumit tipar comportamental atunci când este separat de îngrijitor sau când acesta din urmă revine în contact. Acest tip de comportament este prezent la copiii care au fost abuzaţi sau la copiii ale căror mame suferă de depresie.

Odată conștientizat stilul de atașament, persoana poate dezvolta anumite abilități pentru formarea ulterioară a unui stil de atașament mai sigur.


Atașarea se dezvoltă prin grija repetată față de copil. Aceasta convinge bebelușul și copilul mic că persoana este disponibilă să consoleze.

Legaturile sănătoase avute în copilarie generează adulți sănătosi emoțional, iar legaturile nesigure, perturbate în copilarie pot genera adulți cu probleme de natura emoționala si relatțonală.

Fiecare părinte își crește copilul cum se pricepe mai bine, dar uneori se poate întâmpla ca din cauza unor probleme nerezolvate ale parinților, ei  să îi supra-protejeze, să nu îi lase să se confrunte cu diverse obstacole și astfel, fără să iși dea seama, să crească niște oameni nesiguri, dependenți, si cu o imagine de sine nu prea bună.

Persoanele cu un atasament securizant au toate premizele să se simtă demne de a fi iubite, au încredere în ceilalti că sunt iubitori și au încredere în relatiile pe care le leagă; au o stima de sine crescută și încredere în forțele proprii; sunt deschiși la a-și exprima dorințele și sentimentele în mod direct și la a stabili relații; se pot pune „în papucii celuilalt” și au abilitatea de a vedea lucrurile și din perspectiva altcuiva, iar atunci când apar conflicte, ei știu că se vor rezolva. Se bucură de compania celorlalți fără să îi sufoce și fără să se „agațe” de ei. Nu se tem permanent că vor fi părăsiți. Ei sunt siguri de dragostea partenerului și nu au nevoie de reasigurări permanente. Când se simt în disconfort, nu se tem să comunice acest lucru. Sunt empatici, deschiși către oameni. Aceștia pot devenii adulți autonomi.


Știința atașamentului

„Cea mai bună carte de parenting științific“ — New Scientist

O călătorie în relația părinte-copil pe Cărturești.ro

  • Sindromul burnout

    În lumea profesională, sindromul burnout a devenit un fenomen tot mai cunoscut. Acestă oboseală cronică, epuizare, poate afecta sănătatea fizică și mentală. Sindromul burnout a fost inclus în ICD-11 (abreviere…

  • Atenția, psihologie

    Atenția în psihologie Atenția este orientarea și concentrarea conștiinței noastre asupra unor stimuli aflați în interiorul nostru sau afara noastră. A fi atent înseamnă a fi orientat către ceva anume.…

  • Stresul

    Gestionarea stresului Stresul nu este o emoție, ci consecinţa unui preaplin de emoţii. Emoţiile, la fel ca şi raţiunea, sunt o parte la fel de importantă din viaţa noastră, putând…

  • Gândirea emoțională

    Gândirea emoțională este gândirea prin prisma emoțiilor. Atunci când evaluam lucrurile care ni se întâmplă și realitatea în funcție de cum simțim, gândim emoțional. Exemple: „Ma simt deprimat/ă, asta înseamnă…

  • Workshop și training

    Workshopurile,  pe lângă obținerea cunoștiințelor de specialitate, duc la creșterea încrederii în sine, la o planificare atentă și stabilirea unor obiective clare. Ele sunt interactive și îmbunătățesc modul de lucru în echipă. Obiectivul lor principal este creșterea gradului de încredere profesională care va duce la creșterea stimei de sine. Când ne referim la un workshop ne gândim la un grup de persoane care lucrează împreună la un proiect, un studiu, o crecetare. Poate însemna și o secţiune în cadrul unui congres, al unei şcoli de vară, în care se aprofundează, prin discuţii şi activităţi practice (aplicate), un anumit subiect, proiect etc. Workshopul este un atelier de lucru…

    CITEȘTE MAI MULT

  • Afectivitatea

    Privim imaginile unor filme celebre si ne putem aminti imediat atat despre ce film este vorba cat si despre ceea ce am simtit atunci cand l-am vazut. Evenimentele la care participam nu sunt “inregistrate” in mod indiferent, cu nepasare. De aceea spunem ca sunt “traite”, sunt experiente unice, individuale. Ascultam, de exemplu, mai multi, aceeasi melodie si o simtim diferit, pornind chiar de la faptul ca unora ne place, altora nu. Nu este atat de importanta melodia sau filmul in sine, ci semnificatia pe care o are pentru fiecare individ, modul in care ii satisface sau nu trebuintele, dorintele, aspiratiile. Omul are in fiecare clipa o anumita stare afectiva. El este calm sau nervos, fericit sau trist, multumit, nemultumit, plictisit…

    CITEȘTE MAI MULT

  • Structura anului şcolar 2022-2023

    Structura anului școlar 2022-2023 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 31 martie 2022, iar organizarea acestuia este pe module. 5 Module de învățare în loc de semestre…


Pagina urmatoare
AC-Psihologie Next
Translate »