4 tipuri de temperamente
Foarte numeroase, încercările de clasificare a temperamentelor, s-au bazat la început pe înregistrarea faptelor de conduită. Primul a fost Hipocrat, care a ajuns la concluzia că 4 „umori” din organism determină aceste conduite: sângele, limfa, bila neagră și bila galbenă.
Chiar dacă nu mai au astăzi nicio relevanță, clasificările uzuale au delimitat, în continuare, cel mai adesea tot 4 tipuri temperamente: coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic.
Coleric
- reacții emoționale putemice și reactivitate motorie accentuată;
- impulsiv și uneori chiar violent, agresiv;
- face risipă de energie, reușind insă să-și dovedească rapid capacitățile;
- inconstant în relațiile cu ceilalți; vorbire inegală, înclinație spre exagerare, etc
Sangvinic
- vioi, vesel, bine dispus, trece totuși rapid de la o traire afectivă la alta;
- se adapteaza rapid, reușind să se stăpanească relativ ușor, ceea ce ii permite stabilirea rapidiă de relații sociale;
- abundentă a expresiei verbale și fire comunicativa;
- ia ușor decizii, simțind nevoia variatiei situațiilor, etc.
Flegmatic
- calm, imperturbabil, chiar lent;
- echilibru emotional, fiind puțin reactiv din acest punct de vedere, dar cu sentimente durabile;
- caracterizat de riăbdare și toleranță;
- se adaptează mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la o activitate la alta;
- meticulos, înclinat spre rutiniă, etc
Melancolic
- emotiv și sensibil, are dificultăți de adaptare;
- capacitate de lucru redusă, dar obține un randament progresiv;
- inclinat spre reverie și interiorizare;
- putemic afectat de insuccese, compensează
insuccesele prin închiderea în sine; - capabil de activității de migală, etc
Mai ales după constituirea psihologiei ca știință, teoriile temperamentale s-au diversificat, 4 dintre cele mai importante fiind:
- Teoria lui I.P. Pavlov care a găsit o corespondență între 4 tipuri de activitate nervoasă superioară și 4 tipuri de temperamente:
- tipul puternic, neechilibrat, excitabill/colericul;
- tipul puternic, echilibrat, mobil/sangvinicul;
- tipul puternic, echilibrat, lent/flegmaticul
- tipul slab/melancolicul
- Teoria lui C.G. Jung, acesta constatând, în urma bogatei sale experiențe clinice, faptul că oamenii sunt orientați preponderant fie spre lunea externă, fie spre cea internă. Pe baza acestor constatări a precizat diferența între extraversiune (caracteristica persoanelor deschise, cu mulți prieteni, orientate spre activități practice)
și introversiune (caracteristiciă persoanelor cu o fire închisă, retrase, liniștite, distante și rezervate față de semenii lor, stăpâne pe sine).
Există o relaţie „stranie” între aceste scheme preştiinţifice şi studiul actual al dimensiunilor nevrozismului şi extraversiunii. Stranietatea acestei relaţii se referă la faptul că influenţele asupra abordărilor moderne rămân încă neclare.
- Teoria lui H. Eysenck care a construit 4 tipuri temperamentale:
- extravertul instabil/colericul;
- extravertul stabil/sangvinicul;
- introvertul stabil/flegmaticul;
- introvertul instabil/melancolicul.
- Teoria lui G. Heymans și E. D. Wiersma, fiind teorie mai nuanțată decât precedentele, tipologia temperamentala fiind delimitată în funcție de trei parametri: emotivitatea, activismul și ecoul, unde acesta din urmă, reprezintă „amprenta” lăsată asupra noastră de evenimentele vieții. Ei obțin și adaugă astfel, în baza acestor parametri, încă 4 tipuri de temperament:
- Pasionații;
- Apaticii;
- Nervoșii;
- Amorfii
Tetemperament, un termen care provine din limba latina (verbul temperare, cu sensul de a amesteca), constituie cea mai expresivă latură a personalității noastre. Latura dinamico-energetică a personalității. Însușirile temperamentale își pun amprenta asupra tuturor manifestarilor noastre psihocomportamentale.
