Atenția este orientarea și concentrarea conștiinței noastre asupra unor stimuli aflați în interiorul nostru sau afara noastră. A fi atent înseamnă a fi orientat către ceva anume. Atenția presupune a fi atras de ceva anume și înseamnă să ignori cât mai mult din tot ceea ce există şi se întâmplă în jurul acelui ceva de care ne ocupăm. Indiferent de cât de multe definiții s-au dat atenției, cea mai importantă caracteristică a ei este, în opinia tuturor celor care au studiat fenomenul, selectivitatea... CITEȘTE MAI MULT
Stima de sine sau ce părere ai despre sine (tine).
Pe de-o parte, sinele este doar o idee care a apărut în urma interacţiunii dintre creier şi mediul înconjurător, dar, pe de altă parte, fiecare are propriul sine, care nu poate fi identificat şi analizat de către fizică, fiind un element spiritual, care trece dincolo de lumea fizică.
Sinele poate fi explicat ca o conştiinţă de ordin superior, un construct artificial al neuronilor care caută competitori pentru a da un sens multitudinii de fluxuri informaţionale interioare. Sinele reprezintă o organizare particulară a unei noi forţe sau structuri din natură care generează conştiinţa.
Normalitatea, se poate asocia cu starea de echilibru în plan intern, intrapsihic şi în planul extern al individului.
Normal provine din termenul latinesc „norma”. O interpretare a cuvântului poate fi „care nu se abate” nici în stânga, nici în dreapta şi nici de la medie.
Cloutier F. afirma: „conceptul de sănătate mintală nu poate fi înţeles decât prin sistemul de valori al unei colectivităţi".
Normalitatea este definită ca un ansamblu de caracteristici ale persoanei, caracteristici care se situează în interiorul marjelor de variaţie ale populaţiei din care face parte.
Normalitatea în psihologie se leagă de două alte concepte importante, cel de sănătate psihică și cel de adaptare...
Prin analogie cu teatrul, putem spune că emoția este un scenariu pe care actorul social îl practică. Însă, spre deosebire de un scenariu scris, care oferă cuvintele, scenariul emoţional oferă totul, dar mai puţin cuvintele. Emoțiile nu sunt „pozitive“ sau „negative“ în sine. Ele devin negative și, în cele din urmă, distructive, dacă ne luptăm și încercăm să le facem să dispară. Ele nu sunt în mod inerent dușmanii noștri, însă pot deveni astfel, dacă ne raportăm la ele ca și când ar fi...
CITEȘTE MAI MULT
Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitive. Facem acest lucru ca să îmbunătățim experiența de navigare și ca să afișăm anunțuri personalizate sau nepersonalizate. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îl retragi, poți să afectezi în mod negativ anumite funcționalități și funcții.
Functionale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistice
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.