De la bun început, menționez că am împrumutat acest titlu

Echilibru în educație

de la o serie de emisiuni online (post tv Publive)

Mă voi referi întăi la echilibrul psihologic. Acesta nu este deloc ceva static și el are legătură doar în parte cu ceea ce se observă la suprafață, în comportament.

Echilibrul nu inseamnă să te cenzurezi. Putem spune că este exact inversul și anume o manifestare corelată a tuturor forțelor psihice. Cum? Prin armonizarea acestor forte, prin conștientizarea lor și folosindu-ne de o abilitate cognitivă numită rațiune. Nu prin „îngrădire”.

Echilibrul nu se poate identifica doar din aspectele exterioare. O persoană poate părea liniștită, calmă și am putea spune că este echilibrată. Această imagine pe care ne-o prezintă poate fi doar  „masca”, o aparență. Uneori acest comportament poate ascunde o neîncredere în sine sau chiar depresia. Echilibrul psihic trece de aceste aparențe, este unul dinamic și înseamnă stăpânirea forțelor contradictorii din psihicul nostru, conștientizarea lor.

Orice persoană întâmpină pe parcursul vieții situații psihostresante, psihofrustrante și psihotraumatizante pe care le poate considera depășite. Așa le consideră, le poate nega fără a le accepta. Una sau mai multe din aceste situații perturbatoare, din trecut, se pot uni într-o traumă, generând un conflict intrapsihic, o tensiune psihologică care la rândul ei va putea determina un nivel scăzut de satisfacție și împlinire. Se intră astfel într-un cerc vicios. Tensiunea psihică provoacă frustrare, nemulțumire și boală somatică. Frustrarea, nemulțumirea și boala somatică, la rândul lor, generează tensiune psihică.

Spargerea acestui cerc vicios și atingerea unei stări de echilibru psihologic, inevitabil a unei mai bune stări de sănătate, constă în respectarea unor principii generale pe care este de droit să le înveți. Iată câteva:

• Să te detașezi, liniștindu-ți mintea. Într-o anumită situație, îți concentrezi toată atenția asupra acelei situații și te implici total în ceea ce faci. Altfel, riști să trăiești constant în altă parte, fără a te putea bucura de momentul prezent. Vei fi astfel prizonierul fie viitorului și anxietăților sale sau trecutului cu elementele sale depresive. Deci, aici și acum!
• Ieși din rutină, încearcând lucruri noi. Stările conflictuale interne ne determină constant să construim rutine rigide și constrictive. Ele duc la intrarea într-un stadiu de aplatizare și uniformizare și ulterior poate chiar la demențe. Deci, să nu treacă o zi fără să înveți ceva nou!
• Să acceptați un refuz. Avem dreptul toți să decidem dacă ceva ne place sau nu ne place, dacă vrem sau nu vrem un anumit lucru atâta timp cât această alegere nu încalcă drepturile celorlalți. Încălcarea refuzului unei alte persoane este echivalentul unui abuz.

Starea de sănătate mintală și echilibru psihologic este o stare care se învață, se construiește și se dezvoltă și nu este un element a priori. Aceasta presupune efort, concentrare, înțelegere, curiozitate și cumpătare.

Referindu-mă acum la educație, cuvântul derivă din substantivul „educatio”, care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății.

Ea pune accent pe oameni, urmărind dezvoltarea unor calități umane și explorarea orizonturilor. Este orientată predominant spre pregătirea pentru viață, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenței, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung.

Activitatea educațională este flexibilă și dinamică în același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.

Educație înseamnă și instrucție, și edificare morală, și cultură, și cunoaștere, și ca o consecința a acestora, înseamnă putere, prosperitate, civilizație, și, nu în ultimul rând, demnitate. Adică totul.

În cursul existenței sale, fiecare persoană primește influente educative multiple, care pot actiona concomitent, succesiv sau complementar, în forme variate. Unele acționează spontan, incidental, altele au caracter organizat, sistematizat, provenind din partea școlii sau a altor instituții extrașcolare.

• educația informală: ,,procesul ce durează o viață prin care fiecare persoană dobăndește cunostințe, îndemânări, aptitudini și înțelegere din experiențele zilnice’’;
• educația nonformală: ,,orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal și care ofera tipuri selectate de învățare subgrupelor specifice populației (atât adulți, cât și copii)’’;
• educația formală: ,,educația instituționalizată, structurată în mod ierarhic, gradată cronologic și condusă de la centru (Ministerul Învățământului); prin tradiție, ea a constituit centrul de interes al politicii școlare’’.

Pe măsură ce conexiunile la internet, computerele, tabletele şi smartphone-urile  devin tot mai răspândite, educaţia de cea mai înaltă calitate nu va mai depinde de localizarea geografică. Sunt astăzi deja milioane de elevi și studenți care au acces la cursuri și studiază sau dau examene online.

Revenind la echilibru, dar de data asta referindu-mă la cel social, ar putea fi definit simplu: să iți fie ție bine și oamenilor cu care interacționezi în sfera ta. Apoi, se vorbeste de mult timp, de un echilibru care ar trebui să existe între viața profesională și viața personală. Dar la școală?

Suntem de acord, cred, cu toții, că formarea unui caracter presupune multă atenție și dăruire, atât din partea părinților, cât și din partea dascălilor, solicitând modalități diferite de abordare, în funcție de capacitatea și specificul vârstei.

Știm șau constatăm că la vărsta de 6 ani copilul cunoaște un fel de tensionare și agitație generate de contactul inițial cu școala, de efortul de adaptare la noul mediu. Dincolo de 7 ani, dacă a fost depășită această fază anterioară, se intră într-o perioadă de relativ calm, una de adaptare satisfăcătoare și de trăire îndeosebi interioară a evenimentelor cotidiene. La 9 ani apar capacități noi de autoconducere și autonomie, iar la 10 ani se atinge un apogeu al copilăriei. Bineînțeles dacă toate fazele de oscilații și adaptări parțiale au fost trecute cu bine. Se obține la finalul acestui stadiu un echilibru general stabil în raporturile cu mediul și se împlinesc toate atributele copilăriei. S-a însușit noul statut, cel de elev, se schimbă poziția în cadrul familiei iar copilului îi crește interesul pentru reușită și succes școlar. Este scenariul ideal.

Unii copii chiar reușesc, sper să fie cei mulți, alții se pot confrunta cu fenomene nedorite, exemplu, cel de bullying. Nu e doar la noi, poate apărea în orice comunitate. Termenul nu are o traducere exacta, poate fi asociat cu termenii de intimidare sau brutalizare. Este un comportament ostil, de excludere. Este un conflict care nu se bazează pe o problemă reală ci pe dorința unora de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe ceilalți intr-o lumină proastă.

Această stare de conflict nu poate fi depășită decât prin conștientizarea fenomenului.

Mă alătur și eu prin acest articol, inițiativei colegilor mei psihologi, accea de a afirma necesitatea introducerii consilierii psihologice în școli.

                                                              de Psih. Cristian Alexandrescu

Echilibru în educație – Realizator Psih. Cristina Dimitrescu

https://youtu.be/ZtjOXCEYRC4