Exprimarea emoțiilor

Exprimarea emoțiilor, recunoașterea și întelegerea lor este importantă. Ne putem exprima emoțiile vorbind despre ele, scriind despre ele sau redirecționându-le către oamenii potriviți.

Prin analogie cu teatrul, putem spune că emoția este un scenariu pe care actorul social îl practică. Însă, spre deosebire de un scenariu scris, care oferă cuvintele, scenariul emoţional oferă totul, dar mai puţin cuvintele.

Emoțiile nu sunt „pozitive“ sau „negative“ în sine. Ele devin negative și, în cele din urmă, distructive, dacă ne luptăm și încercăm să le facem să dispară. Ele nu sunt în mod inerent dușmanii noștri, însă pot deveni astfel, dacă ne raportăm la ele ca și când ar fi.

Singurul mod în care putem schimba ceea ce simțim este acela de a deveni conștienți de propriile noastre experiențe interne. Putem învăța să ne împrietenim cu ceea ce se întâmplă în interior, să punem, să exprimăm în cuvinte fiecare emoție trăită.

Emoțiile „negative“ (dificile) nu ne fac niciun rău și nu ne slăbesc imunitatea, decât atunci când ne afundăm în ele pentru mult sau foarte mult timp.

Este bine să privim cu încredere și cu blândețe spre noi înșine, spre tot ce se întâmplă în interior, plăcut sau neplăcut. Putem să alegem curajul de a asculta în interior, începând prin a analiza acțiunile noastre și continuând mai apoi cu senzațiile, impulsurile, gândurile, sentimentele, fanteziile și chiar amintirile noastre. Fiecare dintre acestea este ca un lucrător ce a muncit și slujește la ceva. Acest lucrător ne duce, fie și cu un mic pas, mai departe de ceva sau înspre ceva.

Putem să re/devenim capabili să recunoaștem, să numim, să intrăm în contact și să ne explorăm stările sufletești. Să învățăm să nu ne mai fie teamă să vorbim despre emoțiile noastre. A împărtăși cu ceilalți ceea ce simțim ne ajută să construim legături mai puternice. A împărtăși cu ceilalți este cel mai bun mod de a practica punerea emoțiilor în cuvinte.

Emoțiile nu ar trebui să fie suprimate, reprimate, ci acceptate. Ne putem exprima emoțiile vorbind despre ele, scriind despre ele sau redirecționându-le către oamenii potriviți. Să trăim astfel fără senzația de amorțeală emoțională.

Suprimarea unei emoții presupune ascunderea semnalmentelor acesteia. Expresiile faciale, lacrimile etc. Suntem stresați dar ne purtăm ca și cum am fi fericiți. Din păcate însă, la nivel fiziologic, suprimarea are efectul de a crește presiunea sângelui și activarea în general a corpului nostru. Suprimarea emoțiilor este totuși simțită de ceilalți. Ascundem, dar nu suficient de bine și întotdeauna cu un cost suplimentar.

Dacă ești părinte este foarte important să le arăți copiilor întreaga varietate a emoțiilor. Să le arăți cum se desfășoară un conflict constructiv, de la început și până la sfârșit și cum ajungi la o soluție. Studii diferite au arătat, pe de o parte, faptul că părinții care și-au suprimat emoțiile s-au dovedit a fi parteneri de joacă mai puțin agreabili, iar copiii lor au fost mai puțini responsivi și au resimțit stres. Pe de altă parte copiii mamelor care au exprimat mai multe sentimente, chiar și de tristețe (pasageră), au avut scoruri mai mari în recunoașterea emoțiilor. Acești copii și-au făcut mai mulți prieteni și au fost mai puțin stresați. Copilul trebuie să înțeleagă că și emoțiile neplăcute sunt îndreptățite și permise. Nu trebuie să ne fie rușine de ceea ce simțim.

E-moție exprimă ideea de mișcare a dispoziției, cu vârtejul ei de sentimente, imagini și amintiri declanșate sau declanșatoare de senzații fizice.

Toată viața învățăm și ne putem dezvolta astfel capacitățile de analiză, ne putem familiariza cu modul nostru de a gândi și de a acționa. Ne putem da seama ce anume ne stresează și ce anume ne sperie, în situațiile destabilizatoare. Aceste reacții afective, câteodată dând senzația de greu de suportat, sunt adesea legate de gândurile automate. Simplul fapt că le observăm, identificăm, numim, ne va face mai conștienți de tipurile de anxietate care uneori pun stăpânire pe noi.

Emoțiile fac parte din evoluția oamenilor ca specie, ele ne definesc. Ele sunt naturale, așa că nu trebuie să luptăm împotriva lor, ci să le lăsăm să existe. Ele sunt tranzitorii: dacă le vom exprima nu vor dura, dacă le vom reprima vor persista foarte mult timp.

Emoțiile ne ajută să aflăm cine suntem și cum funcționăm.

Există o serie de concepte importante care descriu fenomenele specifice sferei emoţionale, având însă un înţeles uşor diferit.

În primul rând, este vorba despre conceptul de stare afectivă (sau dispoziție). În timp ce emoţia se referă la o reacţie de scurtă durată, durata stărilor afective poate  atinge saptămâni sau luni iar dacă emoţiile sunt provocate în mod direct de   evenimente interne sau externe, de cele mai multe ori stările afective sunt separate din punct de vedere temporal și situațional de evenimentul care le-a provocat.

Un alt concept important este acela de sentiment, adică reflectarea mentală a experienţei  emoţionale.  Sfera sentimentelor nu include răspunsurile emoţionale   corporale, fiind vorba în primul rând despre percepţia mentală a stării organismului.

În fine, termenul afect descrie aspectul subiectiv conştient al unei emoţii, setul de   manifestări   observabile   ale   emoţiei   trăite   în   plan   subiectiv   (un   răspuns emoţional observabil de către subiect şi cei din jurul său).

În opinia multor autori, printre păcatele cercetării psihologice moderne se numără și ignorarea relaţiei strânse dintre emoţie şi cogniție/găndire .

Mecanismele de articulare între afectiv și cognițiv sunt tot mai intens studiate în ultimii ani: suntem “raţionali” o mică parte din timp, emoţia fiind cea care „ne angajează” într-o sarcină sau alta și ne determină o anumită opţiune sau decizie.

Din  perspectiva cognitivistă, emoţia  este un mod (sau  stil)  general de funcţionare a sistemului mental. Acesta implică activarea de dispoziţii specifice şi prezenţa unor stări actualizate.  De asemenea, include operarea de  capacităţi mentale variate şi utilizarea  de  tipuri  diferite  de referinţe   intenţionale.   Pe   palierul   emoţional, funcţionarea mentală implică cogniţie, evaluare, motivaţie şi simţire.

Oatley (1999) susţine că emoţiile sunt un mod de comunicare. Ele nu constitue doar un al doilea canal, paralel cu cel verbal, ci reprezintă mijlocul fundamental prin care oamenii stabilesc şi menţin relaţii cu ceilalţi. În opinia acestui autor, comunicarea are loc prin intermediul emoţiilor.

Emoţia ne oferă un cadru în care un anumit tip de interacţiune este îngăduit, iar altele sunt blocate.

De exemplu, prin intermediul modalităţii emoţionale a fericirii, se construiesc relaţiile de cooperare iar furia este modalitatea emoţională în care are loc conflictul. Putem să învățăm să exprimăm și furia fără a fi agresivi.

Oamenii folosesc diferite strategii de reglare emoțională. Natural foloseasc mai multe strategii simultan. Dacă una dintre ele nu funcționează, trec imediat la următoarea. Cele mai comune ar fi: acceptarea, evitarea, distragerea atenției, supresia expresivă (încercarea de a inhiba sau reduce exprimarea comportamentală a trăirilor emoționale), mindfulness, rezolvarea de probleme, reevaluarea cognitivă (reinterpretarea unei situații pentru a-i schimba relevanța emoțională), ruminația (gânduri negative repetitive) sau îngrijorarea.

Pe lângă identificare și exprimare, o altă etapă și un alt viitor articol, poate fi: Gestionarea emoțiilor.