Imaginea de sine AC Psihologie

Imaginea de sine

“Cum ne vedem” propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale și spirituale, aceasta este imaginea de sine.

Este același lucru dacă ne referim la stima de sine? Sau totuna cu încrederea în sine? Nu, dar se intercorelează, se influențează.

Stima de sine este răspunsul la întrebarea „Ce cred eu despre cine sunt”. Este evaluarea imaginii de sine pe care o avem despre noi.

Încrederea în sine este o calitate care se dezvoltă în timp. Presupune determinare, voinţă şi stăruinţă.

Încrederea creşte pe măsură ce ne demonstrăm nouă înşine că am reuşit în destul de multe proiecte, încât să fim convinşi că avem toate resursele necesare pentru a repeta oricând experienţele de succes.

Cu cât imaginea de sine şi stima de sine sunt mai bune, mai puternice, cu atât încrederea în sine va creşte şi ea.

Imaginea de sine

Imaginea de sine, felul în care ne percepem, depinde de gradul de autostima, pe care il avem. Căt de mult sau de puțin ne apreciem, ne respectăm sau ne acceptăm.

Dacă ne acceptam pe noi înșine, dacă ne apreciem pentru ceea ce facem bine, aceasta contribuie la autorespectul și încrederea în sine.

Când acceptăm că avem și slăbiciuni fără să ne criticam în permanență pentru ele, descoperim toleranța față de sine și, implicit, față de ceilalți. Trăim confortabil din punct de vedere emotional.

Păstrăm pe cat posibil echilibrul între o laudă de sine exagerată și o autocritică exagerată și numai așa putem contribui la igiena noastră sufletească.

Toti avem ceea ce se cheama “vocea interioara”. Purtăm un dialog interior. Dacă această voce interioară tinde spre un discurs pesimist, negativ și autocritic, cu ambiții neîmplinite spre perfecțiune este evident că imaginea de sine a persoanei respective este negativă.

Imaginea de sine este oglindirea noastră în propria conștiință, fiind logic astfel să aiba referential intern, dar imaginea de sine este deseori susținută sau sabotată de factori externi. Părerea celorlalți contează pentru cei care nu au consolidată imaginea de sine.

Cei care, la baza, nu au o imagine bună de sine au nevoie în permanență să se raporteze la exterior. Când au succes se simt bine dar pentru putin timp. Devin dependenți de succes pentru a se simti bine iar cand eșuează se blamează excesiv. Aceștia traiesc într-o permanență incertitudine și neliniște, fiind mereu vulnerabili. Imaginea lor de sine este dependentă de factori exteriori.

Imaginea de sine ne influențează comportamentele, de aceea este important să ne percepem cât mai corect, să dezvoltam convingeri realiste despre noi înșine.

Doar atunci când există o percepție realistă de sine, îți cunoști calitățile dar îți accepți și defectele, realitatea exterioară îți confirma sau infirma ceea ce tu deja stii despre tine și te ajută să îmbunătățești ceea ce ai.

În copilărie avem doar părerea părinților față de actele noastre. Nu avem încă, un sistem de valori la care să ne raportăm.

De exemplu o atitudine extrem de critică a părinților pot face copilul să înțeleagă că nu e suficient de bun, că “nu e perfect”. Una dintre modalitățile de “evolutie”, când copilul devine adolescent, este să caute acele “trenduri” care să-l facă “mai bun, mai interesant. Posibil va cauta o comunitate care să-l accepte așa cum este. Ca adolescent și apoi adult își păstrează părerea proastă de sine.

La cealaltă extremă, o atitudine mult prea permisivă, cu laude exagerate și lipsa penalizarilor, face ca viitorul “om” să aibă o parere extrem de bună de sine, exagerată și nerealistă fapt care va fi “penalizat” crunt în viitoarele lui relații.

Echilibrul dintre critică și laudă este în primul rând responsabilitatea părinților. Copii, viitori adulți, vor prelua acest echilibru și vor sti să-l mențină.


“Sărbătoriți” orice succes, laudați-vă în sinea dvs. pentru realizarea oricarui lucru;

Transformati eșecul în feedback, spuneți-vă că: „Nu există eșec, există doar feedback” : decât să vă blamați pentru că ați eșuat mai bine analizați ce nu a mers bine si ce puteți îmbunătăți pe viitor. Nu uitați că autoblamarea sabotează acum dar si mai tarziu, creând un cerc vicios.


Articolul urmator
Pagina urmatoare
Previous Article
Next Article