Metafore

Metaforele in comunicare si terapie

„Cea mai scurtã distanţã dintre un om şi adevãr este o istorioarã” – Antony de Mello

Metafora este o figura de stil care consta in a da unui cuvant o semnificatie noua, printr-o comparatie subinteleasa.

O comparatie din care lipsesc locutiunile: „ca și când”, ca și cum”,  „ca şi…” sau prepozitia „ca” (atunci cand se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații).

Se proceseaza in emisfera cerebrala dreapta deoarece metafora este mai abstracta comparativ cu analogia spre exemplu, mai launtrica, artistica, mai pe departe (pe ocolite).

Analogiile tin, se pare, de emisfera cerebrala stanga, fiind mai concrete, logice si mai evidente.

Sursele de metafore si analogii sunt poeziile, proverbele, basmele, cantecele, folclorul, mitologia, etc.

In scop terapeutic, metaforele sunt selectate, adaptate sau create special pentru a se potrivi cu nevoile şi structurile interne ale clientului. Ele au valoare terapeutica in masura in care faciliteazã stabilirea unei relatii intre terapeut, pacient si problema sa.

Metafora poate fi o poveste. Mintea constienta a celui care o asculta proceseaza continutul povestii, fiind centrata pe idei si concepte, in timp ce inconstientul poate receptiona mesajul ascuns. Astfel, metafora terapeutica activeaza asocitii inconstiente ce intrerup vechiul raspuns, ducand la un nou tip de intelegere. Apar noi comportamente dezirabile si se produce schimbarea terapeuticã. Prin metafora se stimuleaza creativitatea, ocolindu-se rezistenta constienta si activandu-se un alt tip de cautare interna a solutiilor proprii.

Beneficiile folosirii metaforelor in general, ar fi urmatoarele:

– memorare;

– atingere sufleteasca (impresie artistica);

– te faci mai usor inteles;

– arati ca ai inteles (feedback la nivel de intelegere);

– invita la noi perspective;

– deblocheaza procese de comunicare si procese launtrice;

– invatare;

– sporeste calitatea comunicarii, eficienta comunicarii;

– coping ( capacitate de adaptare);

– rapport ( acelasi nivel de intelegere, termen din NLP);

– exprimarea inefabilului ( ceea ce nu poti spune prin cuvinte);

– invita la o structura de profunzime.

Cat priveste metafora terapeutica, aceasta constituie o cale privilegiata de acces la inconstientul psihic.

Exercitiile bazate pe metafora introduc persoana intr-o situatie imaginara la care trebuie sa se adapteze folosind, in principal, functia imaginatiei.

Imaginatia este procesul psihic care nu este supus total controlului constiintei. Ea face trecerea intre constient si inconstient.

Metafora, putem spune, functioneaza ca un vehicul spre o realitatea de profunzime (spre inconstient).

Ipostazele psihicului uman

Constiinta este o functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative, intelectuale cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, intre individ si mediu.

Subconstientul (dupa Golu) este definit prin continutul memoriei de lunga durata, care nu se afla antrenat in momentul dat in fluxul operativ al constiintei, dar care poate fi constientizat in situatii adecvate. El cuprinde informatii, aminitri, aotumatisme, deprinderi, ticuri, stari de set (montaj) perceptiv si intelectual, tonusul emotional, motive. Subconstientul este rezervorul unde se conserva toate actele ce au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, de virtualitate psihica putand insa sa redevina oricand active, sa paseasca pragul constiintei.

Psihologia contemporana difineste inconstientul intr-o maniera extensiva si pozitiva ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tentintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.

Freud a definit insa inconstientul intr-o maniera restrictiva si exclusivista, considerandu-l doar rezervorul tendintelor infranate, inabusite, refulate, frustrate.


Comparatie  –  procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen.

Analogie, analogii, s. f. – Asemănare (parțială) între două sau mai multe noțiuni, obiecte, situații, fenomene etc. ♦ (Lingv.) Fenomen care constă în modificarea formei sau uneori a sensului unui cuvânt sub influența alteia dintre formele sale sau sub influența altui cuvânt. (sursa: dexonline)

Previous Article
Next Article

Lasă un răspuns