Normalitatea – conceptul în psihologie
Normalitatea, se poate asocia cu starea de echilibru în plan intern, intrapsihic şi în planul extern al individului.
Normal provine din termenul latinesc „norma”. O interpretare a cuvântului poate fi „care nu se abate” nici în stânga, nici în dreapta şi nici de la medie.
F. Cloutier afirma: „conceptul de sănătate mintală nu poate fi înţeles decât prin sistemul de valori al unei colectivităţi”.
Distribuţia normală (Curba Gauss) – porţiunea mediană corespunzătoare normalului
Normalitatea este definită ca un ansamblu de caracteristici ale persoanei, caracteristici care se situează în interiorul marjelor de variaţie ale populaţiei din care face parte.
Normalitatea în psihologie se leagă de două alte concepte importante, cel de sănătate psihică și cel de adaptare.
Sănătatea psihică poate fi descrisă ca fiind armonia dintre comportamentul cotidian şi valorile fundamentale ale vieţii asimilate de individ, îmbinarea elastică dintre gând, afect şi comportament.
Adaptarea o putem privi ca fiind un consum de energie necesar pentru ca persoana să se poată integra sau să poată rezista în faţa presiunii exercitate asupra sa de societate sau de tensiunea legăturilor sociale. Asfel putem considera că procesul de socializare reprezintă achiziţia pentru a putea efectua eforturile de adaptare socială continuă, pentru a-şi însuşi sau menţine rolurile sociale dobândite.
Se disting 4 perspective, după M. Sabshin, în sfera normalului:
1. normalitatea ca sănătate;
2. normalitatea ca utopie, S. Freud afirma despre normalitate „un Ego normal este ca normalitatea în general, o ficţiune ideală”;
3. normalitatea ca medie;
4. normalitatea ca proces.
Organizația Mondială a Sănătăţii definea sănătatea ca o stare de bine fizic, psihic şi social.
C. Herzlich propune trei dimensiuni ale sănătăţii:
– absența bolii;
– constituţie genetică bună-starea de echilibru a organismului, ca fiind capacitatea de adaptare a individului la mediul său de viaţă.
Stare de buna functionare a organismului, sănătatea, conform definiției actuale a O.M.S., se caracterizeaza printr-o “bunăstare fizică, mintala și socială care nu constă doar în absența bolii sau a infirmității”.
A. Ellis enumeră 13 parametri ai sănătăţii mintale:
1. conşiinţa clară a interesului personal;
2. conşitiinţa limpede a interesului social;
3. auto-orientarea – ca fiind capacitatea de a se conduce şi orienta singur în viaţă;
4. nivel înalt de toleranţă a frustrării;
5. acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare la incertitudine;
6. angajarea în activităţi creatoare;
7. gândire ştiinţifică, realistă şi obiectivă;
8. auto-acceptarea – ca fiind capacitatea individului de a se accepta asa cum este el, cu părţi buneşi rele; capacitatea de a se bucura de viaţă;
9. angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;
10. realism şi gândire anti-utopică;
11. asumarea responsabilităţii pentru tulburările emoţionale proprii;
12. flexibilitatea în gândire şi acţiune;
13. îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.
A.H. Maslow în 1976 teoretizează forma supremă a sănătăţii psihice introducând conceptul de „personalitate autorealizantă”, amintim aici câteva trăsături:
1. Orientare realistă în viaţă;
2. Se acceptă pe sine, pe alţii şi lumea înconjurătoare;
3. Are un înalt grad de spontaneitate;
4. Este centrat pe probleme şi nu pe trăirile subiective;
5. Atitudine de detaşare şi nevoie de intimitate;
6. Autonomie şi independenţă;
7. Apreciere elastică a lucrurilor și a oamenilor, lipsită de stereotipii;
8. Se identifică cu omenirea, are interese sociale puternice;
9. Relaţiile sale afective, intime sunt profunde şi cu mare încărcătură emoţională, practicate cu puţine persoane, şi nu superficiale dar cu multe persoane;
10. Împărtăşeşte atitudini şi valori democratice;
11. Nu confundă mijloacele cu scopurile;
12. Simţul umorului este superior, detaşat filosofic, nu ostil şi vindicativ;
13. Are mare potenţial creator…
Din punct de vedere social, sănătatea este acea stare a organismului în care capacităţile individuale sunt optime, astfel încât persoana îşi îndeplineşte adecvat, fără a produce rău celor din jur, rolurile sociale (de părinte, coleg, prieten, vecin, soţ, iubit etc.).
