O povestire terapeutica
Nu renunta!
Nu tot ceea ce azi iti pare a fi rau, asa si este.
Nimic nu este in mod absolut bun sau rau.
Lucrurile nu sunt bune sau rele, spunea W. Shakespeare, gandurile noastre le fac astfel.
Orice poveste schimba perspectiva si cadrele de referinta, dezvăluind noi semnificatii, oferind o imagine mai completa asupra problemelor noastre.
Aceasta schimbare de perspectiva o intalnim si in multe din zicalele, proverbele si povestile populare romanesti: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău” spunem deseori cand, cu intelepciune, constatam ca „răul” suferit ne-a ferit de un alt „rău”, mai mare.
Sau, ceea ce parea un „esec” si era trait ca atare, la un moment dat, s-a dovedit ulterior a fi un adevarat „noroc”.
Aici, imi amintesc de ceea ce-mi povestea un prieten.
<< Candva, L.V. trecea printr-o perioada nu tocmai fericita, in care a ramas fara serviciu.
Dupa ce lucrase la aceeasi firma peste doisprezece ani, printr-o reorganizare sau relocare a activitatii acesteia, a devenit somer.
O situatie neplacuta dar L.V. nu si-a pierdut increderea, a acceptat-o ca atare si chiar a vazut unele avantaje imediate. De mult nu mai a avut, cu adevarat, timp pentru sine, nu a mai plecat intr-un concediu, relaxat, fara grija unui apel telefonic de la firma, care sa-l intrerupa. Putea petrece mai mult timp cu cel mic. El are un baietel care, in acea vreme, era in varsta de 3 sau 4 ani.
„ Am timp sa aplic, sa-mi depun C.V.-ul, mai apoi, pentru angajare.” gandea L.V., pregatindu-se de zborul spre Bruxelles, la un prieten, spre vacanta.
Vacanta, chiar si prelungita, a trecut. Cateva luni la fel, totusi, fara a-si gasi de lucru.
Pe masura ce timpul trecea, ingrijorarea lui crestea. Facturile de plata pentru casa, masina, gradinita,…ele veneau, nu se opreau. In schimb pentru L.V. timpul parea ca se oprise in loc.
„ Au trecut atatea luni si n-am gasit nimic! Cand o fi trecut atata timp?” se intreba el, cateodata si de mai multe ori pe zi.
A fost la mai multe interviuri pentru angajare dar fara rezultatul scontat. Increderea de altadata se transforma, usor dar sigur, in deznadejde.
Pana intr-o zi, cand, soarele se ivi, din nou, de dupa norii grei, pentru el. Trecuse de primele doua interviuri de preselectie, pentru angajare, la o firma cunoscuta, dar pentru un post si un salariu nu tocmai convenabile. Se pregatea pentru a intra la un ultim test scris, pentru obtinerea postului respectiv. Avea emotii puternice si asta pentru ca vedea proba ca pe una de viata, ca pe un examen pe care nu are voie sa nu-l treaca.
„Trebuie sa-l iau! Altfel, nu vad ce o sa mai fac!”
Si nu l-a luat! Pentru cateva sutimi…
A fost l-a HR-ul firmei si a contestat rezultatul. A incercat si insistat sa fie angajat: „Fi-ti seriosi! Am trecut doua interviuri de preselectie si acum pentru cateva sutimi…”.
Nu s-a putut.
Intr-o doara, a trimis C.V.-ul sau, de pe telefon, la un alt angajator, in timp ce se tot agita pe la usile conducerii firmei unde ratase testul. „Eh, il trimit asa, …degeaba! La ei n-am nicio sansa! Trebuie aici sa rezolv! E vai de mine daca nu ma angajeaza!”.
Nu l-au angajat.
Spre seara, intorcandu-se abatut acasa si plin de gandurile nereusitei si ale ratarii, observa intr-un tarziu, pe telefon, ca ultimul C.V. trimis a fost vizualizat si firma, la care nu sperase sa fie vreodata angajat, il invita a doua zi la o intrevedere.
La ei, la aceasta firma, lucreaza si astazi.
A fost promovat si are un venit bun. Este apreciat pentru rezultatele obtinute iar el se simte acolo ca pestele in apa, ceea ce face i se potriveste ca o manusa. Este foarte multumit iar increderea in propriile forte i-a revenit.
Din cand in cand, se vede cu cei care au reusit la testul, pe care si el l-a dat, de la cealalta societate comerciala. Sunt nemultumiti si se plang de program, de sarcini, de salariu…
Dupa ce mi-a povestit toate acestea, prietenul meu, L.V., adauga: „ Acum ma gandesc cat de mult m-a ajutat lipsa acelor cateva sutimi…”.>>
Un lucru este cert. Toti am trecut prin copilarie.
Toti stim, cateodata ne si reamintim, de acea perioada a povestilor, de varsta la care totul era posibil deoarece intre realitate si fictiune nu puneam bariere iar granita putea fi foarte usor trecuta.
Insasi formula traditionala cu care incep povestile: „A fost odată…”, ne invita si azi la visare, deschide usa spre o gandire metaforica, spre o reacţie lipsita de teama fata de continuturile fantastice ale povestii, spre mitul veneratiei si al minunii.
Se produce un proces regresiv iar povestea spusa se adreseaza in mod explicit, copilului care există in fiecare dintre noi.
.A. Malarewicz (1992, p. 86) propune o „metafora-tip” pe care o introduce in cadrul consilierii cu următoarea formula, accentuand acest proces regresiv:
„Este vorba despre o poveste pe care aş dori să o povestesc fetiţei (băieţelului) care se află în tine. Deoarece doar fetiţele (băieţii) pot înţelege această poveste şi pot apoi să-l ajute, peste câteva zile probabil, pe adultul care se află în tine şi care relatează dificultăţile despre care îmi vorbeşti”.
Este o invitatie adresata clientului sa abandoneze regulile rigide ale gandirii logice specifice adultului si sa regaseasca spontaneitatea, fantezia si creativitatea caracteristice ale gandirii si comportamentului infantil.
Totodata, spunand o poveste, provocam pe celalat la un proces de cautare a sensului celor auzite. Aceste cautari, constiente sau inconstiente, vor mobiliza resursele pesoanei ce vor conduce, in final, la modificarea modelului despre lume, in sensul rezolvarii problemelor.
Ascultand o poveste ne distantam de propriul conflict, il conducem in afara noastra, il externalizam. O situatie problematica reprezentata de personajele si evnimentele povestii, o putem examina rational mult mai usor. Povestile ne furnizeaza situatii test, in care putem incerca solutii, raspunsuri neobisnuite in raport cu gandurile si sentimentele noastre de pana atunci. Putem practic experimenta, aplicand apoi la propriile conflicte.
http://ac-psihologie.ro/blog/2017/05/14/nu-exista-esec-exista-doar-feedback/
http://ac-psihologie.ro/blog/2017/04/22/metaforele-in-comunicare-si-terapie/