Stresul

0 0
Read Time7 Minute, 15 Second

Gestionarea stresului

Stresul nu este o emoție, ci consecinţa unui preaplin de emoţii.

Emoţiile, la fel ca şi raţiunea, sunt o parte la fel de importantă din viaţa noastră, putând să afecteze major deciziile sau acţiunile fiecăruia, dar nu totdeauna suntem conștienți de prezența lor.

Când ne simţim stresaţi, trebuie să ne acordăm timp să analizăm emoțiile, percepute negativ, pe care le simţim.

Emoţiile par să ne forţeze să răspundem într-un anumit fel, într-o anumită situație. De fapt ele ne fac doar să fim mai înclinaţi să facem un ceva anume, care să aibă sens într-un context.

Deşi se poate crede că oamenii sunt sub un fel de tiranie a emoţiilor, acestea sunt de fapt modelabile, maleabile, ceea ce ne permite să le controlăm. Abilitatea de a înţelege şi balansa emoţiile se numeşte reglare emoţională sau control emoţional.

Această reglare emoţională este legată şi de alte forme prin care putem ajunge să controlăm, ajustăm, modelăm emoțiile.

Este vorba despre reglarea stresului, a dispoziţiei, a gândurilor, a atenţiei şi a impulsurilor precum foamea sau agresivitatea, de exemplu. Scopul fiind o mai bună funcționare a întregului nostru sistem psihologic, o mai bună adaptare la diverse situații, o mai bună relaționare și înțelegere, cu noi și cu ceilalți.

Spuneam că avem tendinţa de a confunda stresul cu emoţiile şi omitem să  facem  diferenţele. Confundându-le, pierdem astfel legătura cu ceea ce se petrece în noi, cu reacţiile noastre emoţionale în faţa evenimentelor.

Dacă mă simt stresat înaintea unei întâlniri importante, aceasta este pentru că sunt neliniştit în privinţa rezultatelor acesteia. 

Abia când înţeleg, după care analizez această nelinişte iar apoi caut cauzele ei, voi putea acţiona conștient.

Tocmai această conştientizare a emoţiilor noastre ne va permite să acţionăm asupra stresului.

Este de dorit să ne facem timp, când suntem stresaţi, să reflectăm la emoţiile pe care le simţim.

Ele ar putea fi: frică, nelinişte, anxietate, furie, nemulţumire, frustrare. Identificând ce stă la baza stresului ne vom îmbunătăţi astfel conştiinţa de sine şi inteligenţa noastră emoţională.

Emoţiile sunt reacţii la evenimentele semnificative pentru persoane, incluzând reacţiile fiziologice, comportamentale, cognitive şi experienţele subiective de plăcere sau neplăcere.

S. Chelcea – Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii.

Conform definiției vedem că o emoţie este un răspuns subiectiv, acompaniat în mod obişnuit de schimbări fiziologice. Emoția este interpretată de către fiecare individ și îl pregăteşte pe acesta pentru anumite acţiuni. Este asociată cu schimbarea comportamentală.

Emoțiile pregătesc, de asemenea,  răspunsurile  imediate  în  faţa  stimulilor  importanţi  şi  suportul  fiziologic  necesar.

Răspunsurile de luptă sau fugă în faţa ameninţărilor ce induc frică ilustrează acest efect al stărilor afective de selecţie a tendinţelor comportamentale optime. Similar, tristeţea după un eşec induce pasivitate şi lentoare fiziologică, ce constituie şi ele răspunsuri adaptative: energia conservată poate fi investită ulterior de individ, după disiparea emoţiei.

Funcţia  adaptativă  a  emoţiilor  este  recunoscută  de  psihologia contemporană,  ele  oferind individului informaţii despre potrivirea dintre contextul imediat şi scopurile sale.

Aceste  scopuri  pot  fi  conștiente  sau  nu,  complicate  sau  simple.  Acest  înţeles  dă naştere la o emoţie. Dacă acest înţeles se schimbă în timp, şi emoţia se va schimba.

Emoţiile ne fac nu numai să simţim ceva, dar şi să simţim ca şi cum am face ceva.

Înţelegerea emoţiilor se face prin conştientizarea întregului proces emoţional. Fiind  conştienți de  starea noastră  emoţională sau dorind să controlăm răspunsul nostru emoţional sau prin cunoaşterea felului cum emoţiile ne influenţează.

Comunicăm cel mai adesea emoţiile nostre prin cuvinte, dar şi printr-o varietate de sunete, expresii faciale sau gesturi.


În funcție de cât de bine știim sau am învățat să ne exprimăm emoțional, de experiența emoțională acumulată, căpătăm o competenţa emoţională, ale cărei  principale trăsături sunt:

1) a fi conştient de propriile stări emoţionale şi de ale altora;

2) abilitatea de a folosi limbajul emoţional din propria cultură;

3) capacitatea de a fi empatic şi de a simpatiza  cu  ceilalţi; 

4)  a  putea  face  faţă  circumstanţelor  adversive  şi  a  înlătura  sau  tempera emoţiile negative;

5) a instrumenta emoţiile, astfel încât să contribuie la eficacitatea sinelui şi la moralitate.

Stresul psihic apare ca o stare de tensiune, de încordare și de disconfort, determinată de agenții afectogeni, cu semnificație negativă, de frustrarea sau deprimarea unor stari de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau de imposibilitatea rezolvării unor probleme.

Stresul are o importanta componentă subiectivă, în sensul că ceea ce este provocator, facil sau chiar relaxant pentru o persoană, pentru o alta poate deveni amenințător sau imposibil de realizat (Roesch si colab., 2002).

Este important cum ne raportâm la stres, dacă îl înțelegem, îi vedem cauzele și cum ne adaptăm.

Adaptarea la stres implică atât existența unor resurse reale (intelectuale, emoționale, fizice, sociale etc.), dar, de cele mai multe ori, decurge din autoevaluarea propriilor resurse pentru a face față evenimentelor evaluate ca fiind negative sau amenințătoare (evaluare secundară).

Avem responsabilitatea, dar si puterea de a schimba lucrurile:

  1. Identificarea și monitorizarea factorilor de stres, anticiparea perioadelor de stres;
  2. Conștientizarea propriilor reacții la stres, prin identificarea și exprimarea emoțiilor față de anticiparea evenimentului/ situației (precum anxietate, iritabilitate, discomfort, frustrare, deznădejde etc.) identificarea reacțiilor emoționale imediate (cum ar fi, iritabilitatea) și de lungă durată (de exemplu, neajutorare, apatie) față de eveniment/situatie; identificarea reacțiilor comportamentale, fiziologice și cognitive privind evenimentul (izolare, evitare, renunțare; dureri de stomac, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, insomnii; randament sc[zut la școala sau la muncă, probleme de concentrare, tulburări de memorie, dificultăți în rezolvarea de probleme, în luarea de decizii etc.)
  3. Dezvoltarea unor abilitâți și comportamente de management al stresului, prin dezvoltarea asertivității; dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalți; identificarea și rezolvarea conflictelor, atunci când apar; învățarea metodelor de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor; îmbunătățirea managementului timpului; învățarea unor metode de relaxare;
  4. Stabilirea și menținerea unui suport social adecvat;
  5. Dezvoltarea unui stil de viață sănătos prin adoptarea unor comportamente alimentare sănătoase; practicarea regulată a exercițiilor fizice; practicarea unor exerciții de relaxare; consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau alte excitante pentru sistemul nervos; cultivarea unor hobby-uri.;
  6. Dezvoltarea încrederii în propria persoană și acceptarea necondiționată prin stabilirea unor scopuri și obiective realiste; stabilirea priorităților și a limitelor personale; participarea la activități care dezvoltă încrederea în sine.

În altă ordine de idei, ce face creierul nostru? 

În permanență face predicții și apoi culege informații din realitate ca să-și confirme sau ca să-și modifice predicțiile. Selectează acea predicție care se validează de stimuli. Creierul nostru este mereu activ, mereu anticipează.

Același lucru se întâmplă cu emoțiile. Creierul, pe baza setărilor genetice începe să facă predicții. Apoi, începe să faca predicții pe baza experiențelor anterioare.

Să presupunem că vă planificați o călătorie într-un loc în care v-ați simțit bine căndva, dar acum vă găndiți să-l vizitați noaptea. Ce face creierul în momentul în care încă nu a apărut încă stimulul?

Nu sunteți în acel loc, dar vă gândiți cum va fi acolo. Creierul începe să se uite la ce se întâmplă în corp, la care sunt parametrii neurofiziologici și începe să facă anticipări, predicții. Predicțiile sunt determinate de mai mulți factori, de exemplu de setarea noastră genetică și filogenetică, care poate spune: „Noaptea? Noaptea sunt pericole.” Deci, doar gândindu-te că vei petrece noaptea, chiar într-un loc minunat, creierul te pregătește deja accelerâdu-ți un pic ritmul cardiac, vei respira un pic mai adânc, vei simți o ușoară crispare a mușchilor, adică  „hai pregătește-te, că nu se știe!”  Încă nu ești acolo, dar nu-i nimic, anticipăm!

Creierul generează alte predicții, cum o să fie noaptea acolo? Frumos, ca și data tecută, când ați fost ziua? Îngrozitor?

Practic, așadar, emoția pe care noi o vom simți când ajungem acolo, este deja pregătită. Creierul nu așteaptă confruntarea cu stimulul ca să genereze emoția. Creierul face simulări, predicții despre ce fel de situație s-ar putea să fie aceea și apoi nu face altceva decât să colecteze stimuli, și în funcție de stimulii pe care îi întâlnim acolo, trăim o emoție sau alta.

Emoția nu este doar o simplă reacție la stimuli.

Este rezultatul validării predicțiilor pe care creierul nostru le face despre o situație prin informațiile culese în situația respectivă.

M. Miclea – prezentare carte, Cum iau naștere emoțiile.


Citește și alte articole legate de emoții și inteligența emoțională

5 metode pentru a fi inteligent emoțional
Gândirea emoțională
Exprimarea emoțiilor
Articolul urmator
Pagina urmatoare

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%
Translate »

AC Psihologie

X