Tulburarile de personalitate

Comunicare Dezvoltare personala Psihologie Psihologie clinica
Advertisements
Read Time5 Minutes, 11 Seconds

 

Tulburarile de personalitate – AC Psihologie

Sunt momente cand o persoana poate trece de la o stare la alta, sau cand nu reuseste sa ia singura decizii, parcurcand o perioada de nesiguranta.  Oricui i se poate intampla ca uneori sa puna esecurile pe seama altora sau sa simta nevoia sa se izoleze din cand in cand. Alteori, unora li se pare ca totul este impotriva lor. Daca aceste manifestari, sau tulburari de comportament, persista sau se intensifica in timp si la varsta matura, incepem sa vorbim de tulburari de personalitate.

Cand incep problemele?

Inca din copilarie, atunci cand problemele, tensiunile familiale sunt intense, chiar daca nu sunt explicite. Copilul nu face nimic intentionat, premeditat. El este impins de doua forte imense si doar le urmeaza: instinctul supravietuirii si dragostea fata de mama.

Copiii lipsiti de dragostea materna, care de mici incep sa manifeste indiferenta, detasare extrema sau apatie, nu fac altceva decat sa ramana loiali mamei, cea care i-a abandonat, cel putin emotional.

Un copil nu isi tradeaza mama. Chiar si acela care o sfideaza mai tot timpul si in toate cele. El este de fapt loial relatiei cu ea. Acesta este felul de relatie pe care a fost incurajat sa o aiba cu mama sa. Este poate singurul fel de relatie care i s-a mai permis. Sfidarea ofera o modalitate vie de a fi permanent in relatie si de a nu pleca din ea. Este tot o manifestare de dragoste a copilului, dar nu prin pupici si imbratisari. Este asa cum o cere conjunctura de viata si asa cum a dat mama tonul.

Actiunile copilului sunt doar efectul, in timp ce sursa, cauza sta dicolo de ele: in contextul de viata, in lipsurile sale afective, in dinamica familiei, in tarele posibile lasate mostenire din neam in neam si niciodata macar abordate, in niciun caz rezolvate. Ce se vede sunt actiunile de „neinteles” ale unui copil. Mergem in spatele lor si vom intelege.

Sa presupunem ca unul dintre parinti, acum luam ca exemplu tatal, sufera de anxietate. Avem deci un  parinte care sufera psiho-emotional si atunci tot organismal sau sufera.  Odata cu el integrul „organism” al familiei, copiii fiind cei mai vulnerabili la aceasta afectiune a parintelui. Ei sufera odata cu el. Preiau mult din corvoada psiho-emotionala. Vor dezvolta, in timp,din loialitate, fie o personalitate congruenta, fie opusa. Orice, dar nu adevarata lor personalitate.

Nu putem spune ca exista personalitati ideale, constitutii psihologice invulnerabile si pure. Dar exista adulti suficient de lucizi incat sa recunoasca existenta unei probleme in modul de functionare a copilului, a familiei sau a lor insisi. Toti avem vulnerabilitati iar multi dintre noi putem fi predispusi la diverse afectiuni, mai mult sau mai putin grave.

Sanatatea mentala incepe cu sinceritatea fata de sine insusi. Importanta este cultivarea inca din copilarie a luciditatii si a smereniei, acea arta de a-ti cunoaste locul tau, masura ta, ce ne pot ajuta pe parcursul vietii sa constientizam cand ceva nu „ functioneaza” si sa mergem sa cerem ajutor.

Sanatatea mentala nu inseamna invulnerabilitate, ea poate fi recunoasterea vulnerabilitatilor.

In psihologie, personalitatea ar putea fi definita ca fiind suma trasaturilor emotionale, cognitive si comportamentale, unice fiecărui individ, invatate si dezvoltate prin experienta, relativ consistente de-a lungul timpului.

Tulburările de personalitate nu se incadrează in tiparul clasic de boala.

Diagnosticul de tulburare de personalitate se stabileste, in general, după varsta de 18 ani si numai daca simptomele sunt foarte intense si persistente, inainte.

Aceste manifestari pot aparea inca din copilarie, dar in acea perioada si pana la adolescenta se considera ca personalitatea este in plina etapa de„constructie”, deci nu se poate pune un diagnostic de tulburare de personalitate, chiar daca exista semne care prevestesc stabilirea unui astfel de diagnostic, ulterior.

Spunem ca simptomele apar in copilarie, adolescenta, persistand la varsta adulta. Daca dupa pasajul de la adolescenta la etapa de adult ele dispar, inseamna ca a fost vorba numai despre tulburari de comportament. Pot fi observate comportamente antisociale, bizare, rigiditate sau alte tulburari grave de comportament chiar inaintea varstei de 15 ani.

Am dezvoltat aici mai mult acest subiect, pentru a se face o direrentiere clara intre tulburarile de comportament si cele de personalitate. Daca un scolar este intr-o zi mai retras, nu inseamna, in nici un caz, ca el sufera de tulburare de personalitate evitanta, de tip evitant. Nici daca altul „se da inspectacol” in fata clasei, nu este histrionic. Mai mult, un comportament aparut la un moment dat, fara persistenta, fara a se repeta in timp, nu este decat, sa zicem, o manifestare sau o „tulburare” comportamentala de moment.

Nu se poate pune un diagnostic doar in baza unui comportament, dar poate fi un simptom.

Toate tipurile de tulburari de personalitate, au o trasatură comuna: un anumit grad de inadaptare.

Dupa majoritatea specialistilor personalitatea se formeaza in primii 7 ani din viata. Apoi o influenta definitorie, alaturi de parinti, o au educatorii, invatatorii, profesorii, anturajul…

-sunt schitate si se dezvolta inca din copilarie;

-se cristalizeaza la adolescenta;

-insotesc persoana de-a lungul intregii sale existente.

„Trăsăturile personalităţii sunt rigide şi dezadaptative iar când provoacă o alterare în funcţionarea individului sau o suferinţă subiectivă importantă putem vorbi de tulburări de personalitate.” DSM IV (1994)

Tot in DSM IV sunt descrise urmatoarele grupe:

Grupa A: personalitati excentrice si bizare

Grupa B: personalităti emotionale si dramatice

Grupa C: personalitatii anxioase si ineficiente

Tulburari de personalitate non-specifice (sau mixte)

Dupa Beck se apreciaza ca tulburările de personalitate sunt rezultatul unui proces ce include mai multe etape.

1.       In contextul unor evenimente de viata se structureaza anumite convingeri conditionale si neconditionale care genereaza o serie de scheme cognitive disfunctionale, la randul lor conditionale si neconditionale.

2.       Schemele cognitive eronate se grupeaza in constelatii cognitive, fapt ce le intareste forta ele sprijinindu-se reciproc.

3.       Constelatiile cognitive determina, la randul lor: modurile cognitive de abordare a realitatii; percetia propriei persoane si a celorlalti; strategiile interpersonale disfunctionale, supradezvoltate si subdezvoltate.

4.       Cele de mai sus stau la baza comportamentelor, emotiilor si cognitiilor manifestate in diversele situatii de viata.

Rolul terapeutului constă in a-l invata pe individ sa-si identifice gandurile, afectele si comportamentele pe care el insusi si le genereaza, urmand ca in final sa-l ajute sa-si modifice cognitiile disfunctionale ce conduc la comportamentele dezadaptative.

0 0
0 %
Happy
0 %
Sad
0 %
Excited
0 %
Angry
0 %
Surprise
Advertisements
Advertisements