Istoria psihologiei

Advertisements
Istoria psihologiei

Psihologia ca stiinta se admite ca a luat nastere in anul 1879, prin infiintarea primului laborator de psihologie experimentala, la Universtatea din Leipzig.

Wilhelm Maximilian Wundt (1832-1920) este considerat „părintele” psihologiei experimentale moderne, chiar daca, la nivel conceptual si metodologic, disciplina fusese fundamentata de Weber, Fechner şi Helmholtz.

H.Ebbinghaus afirma malitios la inceputul secolului trecut: „Psihologia are un lung trecut şi o scurtă istorie”.

A fost un salt in plan metodologic si a însemnat, în 1879, trecerea de la „trecut” la „istorie”, respectiv cucerirea unui loc între ştiinţele experimentale.

Ori istoria psihogiei este strans legata de istoria umanitatii si reprezintă, deci, o cheie pentru a intelege si descifra viitorul.

Sigmund Freud scria in cartea Viitorul unei iluzii: “(cu cât) ştim mai puţine despre trecut şi prezent, cu atât mai nesigură va fi judecata noastră despre viitor”.

Gr. Nicola spunea ca: „În nici o altă ştiinţă realitatea gândită nu este atât de direct accesibilă celui care gândeşte ca în cazul psihologiei. Dar din cauza impresiei situaţionale, se poate spune că în istoria umanităţii au fost mai multe „psihologii” dacât „suflete”: acelaşi om, în situaţii diferite, a gândit „mai altfel” asupra trăirilor sale sufleteşti, combinând mai mult sau mai puţin explicit idei de cauzalitate, alcătuire, funcţionare valoare, frumuseţe etc.”

Obiectul psihologiei a fost redefinit de-a lungul timpului, data fiind multitudinea de forme in care se manifesta psihicul, precum si diversitatea functiilor sale, diferentiindu-se astfel diverse abordari si scoli de gandire:
„ştiinţa vieţii mentale, a condiţiilor şi manifestărilor ei”
(W. James, 1890);
„ştiinţa faptelor de experienţă” (O. Külpe, 1893);
„experienţa cognitivă, reactivă şi volitivă manifestă în
introspecţie” (W. Wundt);
„ştiinţa proceselor mentale” (E.B. Titchener);
„ştiinţa comportamentului manifest sau ascuns” (J.B. Watson);
„mecanismele de orientare în sarcină” (P.J. Galperin).

Aristotel, considerat a fi „parintele psihologiei”, in De anima, a tratat functional, structural, conexionist, naturalist si antropologic atat sufletul, cat si spiritul.
Conceptul „psihologie”, asa cum l-a conceput Aristotel, fara sa-l numesca, a purtat prin veacuri umbra servitutii fata de corpul muritor, parte a naturii, si lumina spiritualitatii, ce depaseste toate limitele existenţei.

Istoricii au cautat sa stabileasca data si autorul care a folosit prima data termenul psihologie. Unii spun ca primul ar fi Marco Marulik, umanist croat, care l-a folosit inca din 1506; pentru ca in anul 1524 tot el sa publice o carte, primul volum, Psihologia gândirii umane. Altii il recunosc pe Christian von Wolff, care în 1732 a publicat un tratat de psihologie empirica si, doi ani mai tarziu, altul de psihologie rationala.


Bine de stiut!

Preistorie
3 milioane de ani î.e.n
Australopitaecus africanus – Africa orientalǎ şi meridionalǎ
2,2 milioane î.e.n.
Homo habilis – în Africa de est: primii oameni.
1,9 milioane î.e.n.
Homo erectus, coexistǎ cu Homo habilis în Africa, dar se rǎspândeşte în Asia (sinantropul – în China; pitecantropul – în Java), dar şi în Europa.
1 milion î.e.n.
Unelte cu douǎ feţe în Africa şi Orientul Apropiat.
650.000 î.e.n.
Utilizarea focului (peşterǎ în Buches-du-Rhône). În China – 500.000 î.e.n.
40.000 î.e.n.
Homo sapiens sapiens, (CroMagnon) – „omul modern” – în toate continentele.
25.000 î.e.n.
Cele mai vechi picturi (peştera Cosquer)                                                                                                     20.000 î.e.n.
Acul din os cu ureche.
12.000 î.e.n.
Case rotunde semiîngropate (Orientul Apropiat).
9.000 î.e.n.
Apariţia agriculturii (cultivarea grâului şi orzului) – în Orientul Apropiat; primele sate agricole.
7.000 î.e.n.
Se extinde cultura grâului, orzului, leguminoaselor; se domesticesc câinii, bovinele,ovinele caprinele.
Cele mai vechi ţesǎturi.
5.500 î.e.n.
Rǎspândirea neoliticului în Europa. În Anzi – domesticirea lamei.
5.000 î.e.n.
Începuturile culturii porumbului (Mexic). Primele sate în Europa mediteraneanǎ. Primele canale de irigaţie (Mesopotamia).
3.700 î.e.n.
Viaţa urbanǎ (Mesopotamia de Jos, oraşul Uruk este posibil sǎ fi avut 10.000 locuitori).


Epoci şi civilizaţie
Începutul paleoliticului: apariţia uneltelor de piatrǎ, nomadism, cules, vânǎtoare.
Primele urme de amenajare a habitatului.                                                                                             1.000.000 î.e.n
Începuturile Paleoliticului în Europa.
Cele mai strǎvechi urme de activitǎţi omeneşti în Europa centralǎ şi meridionalǎ.                         

1.200.000 î.e.n
Începutul glaciaţiei Günz în Europa.
900.000 î.e.n.
Primele habitate din Europa.
700.000 î.e.n.
Primele unelte cu douǎ feţe din Europa                                                                                                       Primele vestigii de artǎ preistoricǎ.
Primele urme de activitate umanǎ în Australia.
Dispariţia marii faune pleistonice (mamuţi, rinoceri etc.).                                                           

10.000/8.000 î.e.n.
Sfârşitul paleoliticului, începutul mezoliticului (tranziţia de la economia de vânǎtoare şi cules la cea de producţie).
Începutul neoliticului: agriculturǎ, creşterea animalelor, inventarea ceramicii (primele oale de pǎmânt), metalurgia cuprului.
Figurine feminine şi alte reprezentǎri în ceramicǎ.
Epoca cuprului. Primele unelte din metal şi primele oraşe (Mesopotamia, Egipt, valea Indusului).
Sfârşitul mileniului V î.e.n.
Adoptarea anului de 365 de zile.
În Sahara, prima artǎ rupestrǎ.


Cele mai vechi izvoare de gandire psihologica au fost identificate in carti aparute cu mii de ani î.e.n. în zonele de civilizaţie ale Indiei, Chinei, Japoniei şi Egiptului. Desi ideologia dominanta in statele sclavagiste respective era cea religioasa, axata pe mitul nemuririi şi transmigraţiei sufletului, au ajuns pana la noi si idei stiintifice mai elaborate.
Psihofiziologie
In Memorialul teologiei memfiste, papirus din Egipt, la finalul mileniului al IV-lea î.e.n., mecanismul fiziologic mediaza acţiunea divinitatii, zeul Itah asupra organului central al sufletului, inima; forta zeitatii se transmite prin intermediul a cinci organe de simt.
Cuvântul este o „dublură magică a obiectului”, posibila datorita unificarii organelor periferice cu centrul. Prin vorbire se repeta ce „gândeşte inima”. Prejudecăţile religioase ale timpului interziceau studiile viscerale, de aceea reprezentarile despre fluidul sanguin si despre „suflare” (circuitul aerului) erau produse ale imaginatiei sau ale analogiei anatomice cu organismele animale.
Mult mai târziu, în sec. al VIII-lea î.e.n., intr-un tratat chinezesc de medicina (Tratat despre lumea interioară), organul principal, „guvernatorul corpului” este considerat tot inima, iar ca mecanism de
functionare era considerat „principiul respirator”, denumit Tzi. Printre altele, interactionand cu mecanismele fiziologice, Tzi realizeaza si functii sufletesti, mobilizand gandurile localizate in inima, nu insa si simtamintele, localizate in ficat.

AC-Psihologie
Articolul urmator
Pagina urmatoare
Advertisements
Advertisements