Antichitatea greacă prearistotelică

 Şcoala din Milet, Heraclit din Efes, Şcoala eleată, Anaxagora, Empedocle, Democrit, Protagoras, Socrate, Platon

Ideile despre suflet în Grecia antica sunt conţinute in corpul unitar de cunoştinte stiintifice şi filosofice. Sufletul era esenta si principiul vietii, fie ca era inteles ca materie subtilă (Democrit), fie ca idee sau forma (Platon).

Istoricii sistematizeaza gandirea greaca dinaintea erei noastre în trei perioade:
– secolele VIII – VI perioada primitiva;
– secolele VI – III perioada clasica;
– secolele III – I perioada elenista.
Şcoala din Milet marcheaza in sec. al VI-lea trecerea de la ideatia cosmogonica, antropomorfica si mistica la reprezentari naturalist–logice despre cauzalitate şi cunoaştere. In una din coloniile
grecesti populate de ionieni în Asia Mica, pe tarmul Marii Egee, era orasul infloritor Milet.

Asa-zisii fizicieni, Thales (624 – 547), Anaximandru (610 – 545) si Anaximene (585 – 525) au formulat o conceptie a unitatii naturii, derivata dintr-un element fundamental, imperisabil şi vesnic, respectiv apa, infinitul, aerul.

Gandirea lor a fost remarcabila in matematica, inginerie, astronomie.

Desi nu se referea la texte originale, Aristotel reproduce definirea sufletului data de catre Thales, ca fiind  o forta asemanatoare cu cea magnetica. Sufletul este de natura materiala, dar incorporala si este inzestrat cu miscare. Fiind principiul unei miscari eterne si spontane, este nemuritor.

Anaximandru, prieten si urmas al lui Thales la conducerea Şcolii din Milet, a formulat teorii privind cosmosul, originea speciilor, sufletul şi dialectica. Din tradiţia filosofica antica se stie ca definea
sufletul ca o materie aeriformă, iar fiintele vii ca o unitate intima suflet-materie.

Cel de-al treilea „fizician” remarcabil, Anaximene, considera sufletul drept principiu de unitate, existenta si functionare a vietii şi naturii în general, definindu-l ca aer, infinit si in continua miscare.

PROGRAMĂRI – Cabinet individual de psihologie, Alexandrescu Cristian