Jocul normal – boala psihica

Dezvoltare personala Psihologie
Advertisements
Read Time6 Minutes, 30 Seconds


Un rol esential in evolutia tulburarilor sale psihice si somatice il joaca modul cum idividul isi percepe, semnifica propria stare.

Sa percepi, adica sa sesizezi ceva cu ajutorul simturilor printr-o reflectare nemijlocita, sa treci prin filtrul gandirii pentru ca in extenso sa intelegi, sa pricepi. Sa cunosti prin mijlocirea organelor de simt si prin oglindirea, redarea  in constiinta.

Ori pe acest fir, banda ce reda realitati exterioare sau interioare, apar distorsiuni. Iar aceste dezechilibre vin ca urmare a unei invazii afective.

Sa luam ca exemplu GANDIREA si vom prezenta succint cateva tulburari ce pot aparea.

Gandirea este ca muzica: are inaltime (ce tema abordez, vorbim despre filosofie, sau gradinarit?), are frecventa, vorbim putin sau mult, ori putin si prost, are viteza care este tahipsihie in manie, bradipsihie in depresie. Psihopatologia are obiceiul de a retine ca tulburari propriu-zise de gandire 3 procese iar in analiza lor deosebim un factor afectiv care deranjează factorul cognitiv.

   Obsesiile – Daca aceasta gandire contine teme care te supara, nu poti sa scapi de ele (obsesii). Cu cat ne incapatanam sa o scoatem cu atata se impune mai rau obsesia…(disonanța cognitiva).

Exista ssi firi obsesive innascute, sunt puiuti ai anxiosului. Obsedatii sunt depresivii anxiosi pe care e bine sa ii incurajezi. Obsesiile apartin nevrozelor, esti constient ca e absurd dar nu poti sa scapi. Intra la nevroza pentru ca te epuizeaza. Cum este si sa te obsedeze ca iti lipseste ceva, ca esti insuficient (obsesii induse de reclame).

Inversul este procesul gandirii care ne place, adica prevalenta (sa mergi la peste tot timpul). Sau facem o pasiune pentru o meserie.

Ar fi si pasiuni negative (patimile), patima bautului, de exemplu. Prevalența, la extrem, poate duce la fanatism.

   Delirul sau ideea deliranta, unde adevarul e ignorat, falsificat involuntar si in sens personal.Te poti contamina de delir. Potential delirant avem toti. Daca il credem incepem sa il sistematizam si incepem sa facem asociatii care raman in minte. Delirul de persecutie sau cel de grandoare, ca exemple.

In afectiv se accentuează patologic 3 tendințe naturale: de sex/de putere/bani. Depasirea unor limite inseamna PATOLOGIE.

Invazia afectivă scade controlul eu-lui asupra propriilor emotii si subiectul devine dominat de o stare emoționala care il impiedica sa se concentreze, sa perceapa clar, sa gandeasă „la rece“, sa-si aminteasca ordonat ceea ce doreste si sa-si stapaneasca imaginatia. Rezultă o lupta intre obiectivare si subiectivare.

Eul este o interfaţă cu restul aparatului psihic, precum şi între psihismul individului-ceilalţi-mediul social. Ne asigură funcţionarea psihică într-un sistem deschis. Este cel care ne ajută să trăim sentimentul identităţii, individualităţii, unităţii, continuităţii, conştiinţei şi conştienţei. Din punct de vedere subiectiv, individul există prin Eu, deoarece doar prin Eu se poate reprezenta pe sine, cu toate atributele sale.

Cand esti stapan pe sine esti calm, echilibrat, tii cont de realitate asa cum e (reality testing), in timp ce bolnavului mintal pare ca „nu-i pasa”, ori ignora ori deformeaza realitea, perceptual sau ideativ din cauza unei stari de frica. Prejudecatile pe care uneori le percepe, le proiectează ca influente exterioare. Boala mintala duce la o scadere a constiintei ego-ului in lupta de pastrare a realitatii.

Se ajunge astfel la o pierdere a realitatii, cu toate consecintele sociale – conflictul, denivelarea, pierderile, devalorizarea.

„Daca boala mintala este un dezechilibru in structura cognitivo-afectiva, aceasta rasturnare duce la o predominanță inconstient-afectiva si fiecare functie in parte este minata afectiv.

Prin urmare, jocul normal / boala mintala se intalneste in capul fiecarei persoane.”

Omul normal ramane insa pe platforma inteligibilitatii (Jaspers) si a empatiei. Oricum, mai mult decat constiinta proprie, constiinta celorlalti atribuie cu usurinta la foarte multe manifestari fara importanta si fara urmari  semnificatia unei boli mintale.

Semnele unor boli alterneaza insa uneori cu normalitatea si pot apare numai in anumite momente critice (faimoasele crize), asa ca reconstituirea acestor momente este foarte dificila pentru ca celui in cauza nu ii face placere sa isi aminteasca sau pur si simplu, daca lucrurile s-au desfasurat la intensitate mare, nu au fost retinute.

  1. Modul cum individul isi percepe / semnifica propria stare joaca un rol esential in evolutia tulburarilor sale psihice si somatice.
  2. Strategiile adaptative de care dispune persoana au influenta hotaratoare asupra evolutiei tulburarilor.

Demersul terapeutic trebuie să modifice 1 şi să construiască 2. Deci trebuie modificat modul in care o persoana isi percepe propria stare si sa construiasca strategii adaptative invatand:

  1. noi maniere de a percepe situatiile si propria persoana (imaginea de sine)
  2. noi maniere de a interpreta cele percepute, o noua intelegere a relatiilor persoanei cu sine si cu ceilalti;
  3. noi modalităţi de a trai emotional situatiile – mai detasat si mai relaxat, fara a fi vorba de adoptarea unei atitudini de indiferenta, ci de a reactiona cu masura, de o investire emoţionala proporţionala cu semnificatia reala a problemelor, aspect ultim ce tine de capacitatea de a percepe corect realitatea; (Te întrebi sincer: Ce importanță are acest lucru pentru mine?);
  4. noi comportamente, mai adaptative.

Numeroasele forme de psihoterapie isi intemeiaza continutul si metodele pe diverse teorii psihologice privind normalitatea şi patologia (boala), dar toate au la baza relatia interumana in aspectul ei concret si anume legatura interpersonala directa dintre pacient si terapeut.

   Aceasta legatura constituie principalul mijloc de influentare ideo-afectiva prin care se diminueaza suferinta psihica a persoanei aflata in dificultate.

Toate formele de psihoterapie isi stabilesc obiective de etapa asemanatoare si au acelasi scop final, chiar daca acestea sunt atinse prin metode diferite.

„Obiectivele de etapă ale oricarei psihoterapii au in vedere imbunatatirea functionarii unor zone psihice, prin strategii de interventie orientate catre:

–       procesele afective: pozitivarea trairilor si cresterea capacitatii de exprimare emotionala, suferinta psihică fiind legata in mare masura de incapacitatea exteriorizarii adecvate a emotiilor, care se acumulează si perturba functionarea individului in toate planurile existentei;

–       procesele ideative: sesizarea, intelegerea si solutionarea rationala a conflictelor interioare si externe, ca si prevenirea lor prin invatarea unor modaliti de gestionare corecta a eforturilor, scopurilor, sentimentelor, relatiilor interpersonale, timpului;

–       procesele motivationale: dezvoltarea de noi interese si preocupari care sa mobilizeze resursele de a trai si actiona, si care sa constituie puncte de sprijin pentru redirectionarea conduitei si ancorarea persoanei in existenta;

–       conştiinţa de sine: imbunatatirea imaginii de sine, clarificarea identitatii de sine, cresterea stimei de sine prin descoperirea unor temeiuri de revalorizare a propriei persoane;

–       Scopul final al oricarei psihoterapii il constituie imbunatatirea structurii de personalitate in ansamblu, cresterea capacitătii ei de a-si armoniza structurile componente, dobandirea echilibrului interior care sa permita optimizarea relatiilor interpersonale si investirea potenialului propriu in activităţi utile social. Toate acestea vor conduce la organizarea mai eficienta a vietii personale si la integrarea persoanei intr-un mod mai realist si mai adaptat in existenta cotidiana.”

De remarcat asemanarea pana la identitate a scopurilor pe care le formuleaza ambele tipuri de interventie terapeutica,respectiv psihoterapia si consilierea psihologica.

“Consilierea este o relaţie în care o persoană o învaţă pe alta cum să se ajute ea însăşi” (F. Inskipp, H. Johns, 1984).

Numerosi specialisti considera că diferenta dintre consiliere si psihoterapie este mai mult una de grad. Cele două tipuri de interventie psihologica sunt extremitatile aceluiasi continuum, fiind usor de sesizat diferenţele la extreme, dar mult mai greu de facut demarcatii in zona de mijloc.

Consilierea este centrata in mare masura pe problemele cognitive;

psihoterapia este focalizata pe problemele afective profunde ale individului.

Consilierea nu urmareste sa schimbe profund personalitatea, ci doar să o invete sa-si utilizeze sansele si resursele de care dispune pentru a face fata problemelor vietii, cu toate ca o schimbare in utilizarea resurselor si capacitatilor va duce implicit si la o restructurare, de un anumit grad, a personalitatii;

psihoterapia urmareste o schimbare de personalitate.

   Ca o concluzie, miezul terapiei este SCHIMBAREA.


  Bibliografie: Psihiatrie – Aurel Romila

                             Curs consiliere psihoterapeutica – Irina Anca Tanasescu


0 0
0 %
Happy
0 %
Sad
0 %
Excited
0 %
Angry
0 %
Surprise
Advertisements
Advertisements