Distorsiuni Cognitive

Distorsiunile cognitive

Comunicare Dezvoltare personala NLP Psihologie
Advertisements
Read Time7 Minutes, 9 Seconds

De cate ori nu te-ai surprins gandind : „Nu ma iubeste! Daca m-ar iubi ar face cum i-am zis eu.” sau: „Casnicia mea merge asa de prost deoarece sotul este total iresponsabil”; „Fiul nostru  este dezordonat pentru ca taica-sau nu a fost în stare sa-l creasca”.

Uneori un tanar/a adolescent/a poate isi spune: „ Mama abia asteapta sa fac o greseala ca sa ma parasca, sa-i zica lui tata”. Iar alteori poate ti-ai zis: „Incercarea mea de a face……nu are nicio sansa” . Ca urmare n-ai mai facut, pentru ca mai tarziu sa „constati” plin de o bizara certitudine ca: „Niciodata nu voi fi un om fericit!” „Daca as fi stiut…. altfel ar fi fost viata mea” . Cocluzionand brutal: „Sunt un/o ratat/a”.

Vin sau trec prin minte astfel de ganduri, revin si pot sa persiste, devin ceva obisnuit iar tu uiti sa verifici continutul de adevar si legatura cu realitatea concreta. Spui: „Niciodata n-am fost fericit/a!” uitand sa te intrebi simplu: „Chiar niciodata? Nici macar o singura data?”

Astfel de ganduri sunt evident negative, nu iti folosesc in relatia cu ceilalti si-ti schimba, distorsioneza, imaginea si increderea de sine.

Problemele psihice sunt raspunsuri dezadaptative, invatate, sustinute de cognitii disfunctionale, dezadaptative, iraţionale iar o mare parte din psihopatologie este rezultatul unei astfel de gandiri. Simptomele sau semnele psihopatologice sunt generate de o gandire distorsionata, care foloseste informaţii incorecte sau arbitrare, precum şi de incapacitatea persoanei de a mai face distincţia între realitate şi ficţiune.

Ori tot prin invatare putem (re)construi un sistem de gandire adaptativ, nou si functional.

Un prim pas ar fi identificarea acestor distorsiuni cognitive.

David Burns a descris 10 scheme cognitive principale prin care se fac evaluari cu caracter disfunctional.  In urma acestora vor fi generate emotii negative si comportamente dezaptative.

Ce evaluam insa cand vrem sa evaluam corect? Realitatea. La ea este bine sa ne raportam permanent.

Ori a avea discernamant inseamna tocmai a avea simtul realitatii, a avea simt critic, a testa permanent realitatea. Convingerile noastre trec prin acesta proba, fac acest test.

Cognitiile disfunctionale care genereaza psihopatologia (tulburarea psihica) pot fi identificate şi schimbate dar modificarea acestora implica efort si perseverenta din partea subiectului, persoanei respective.

Exemple de distorsiuni cognitive descrise de Beck (suport, note de curs Irina Anca Tanasescu):

  • abstragerea selectivă (sau filtrajul mental cu concentrare supra negativului);
  • amplificarea şi minimalizarea – tendinţa de a exagera problemele sau defectele, concomitent cu minimalizarea aspectelor pozitive sau a calităţilor;
  • blamarea – tendinţa de a-i condamna, defăima, calomnia pe ceilalţi pentru necazurile proprii, ignorând contribuţia personală la apariţia problemelor respective;
  • compararea inechitabilă – tendinţa de a se compara permanent numai cu persoane care au performanţe superioare celor proprii, fără a cunoaşte sau ignorând deliberat o serie de contexte de viaţă, defavorabile unuia, favorabile celuilalt;
  • desconsiderarea pozitivului – tendinţa de a nu lua în seamă, de a discredita, de a dispreţui experienţele pozitive;
  • etichetarea – tendinţa de a ataşa propriei persoane sau alteia un calificativ negativ prin care cel în cauză ajunge să fie definit; etichetarea reprezintă o modalitate iraţională de a gândi pentru că oamenii, în complexitatea lor, nu pot fi reduşi la un singur atribut;
  • gândirea de tip dihotomic (sau stilul de gândire de tip „totul sau nimic”) – tendinţa de a plasa situaţiile de viaţă şi persoanele în categorii diametral opuse: „bun-rău”, „frumos-urât”, „succes-eşec”, şi de a vedea lucrurile în culori extreme: „alb-negru”;
  • imperativele categorice – tendinţa de a gândi că lucrurile trebuie să corespundă neapărat dorinţelor sau aşteptărilor personale; de exemplu, „ei trebuie să adopte punctul meu de vedere”, „dacă mă iubeşte trebuie să se comporte aşa cum doresc eu”;
  • inferenţele arbitrare (sau desprinderea unor concluzii pripite) – tendinţa de a trage concluzii, de a exprima opinii în lipsa dovezilor care să le susţină sau chiar în prezenţa unor dovezi care le infirmă; de cele mai multe ori este vorba de interpretarea negativă a unor situaţii, chiar dacă nu există suficiente date care să sprijine concluziile formulate; inferenţele arbitrare includ:

– citirea gândurilor – tendinţa de a concluziona în mod arbitrar că cineva îţi este ostil sau că gândeşte ceva anume (rău) despre tine, fără a avea dovezi sau a verifica acest lucru; vezi mai mult in articolul Citirea gandurilor

– ghicirea viitorului – tendinţa de a face predicţii negative, de a prevedea consecinţe neplăcute sau dezastruoase pentru majoritatea situaţiilor, frecvent în legătură cu începerea unor proiecte sau desfăşurarea unor activităţi care ajung să fie considerate încă de la început sortite eşecului;

  • intoleranţa la frustrare – tendinţa de evaluare a unei situaţii ca fiind de nesuportat, inacceptabilă, amplificând neplăcerea produsă de ea la valori maxime, cărora nu li se va putea face faţă deşi este evident că persoanele depăşesc asemenea împrejurări;
  • judecata afectivă – tendinţa de a presupune că stările afective negative reflectă realitatea;
  • orientarea „ce ar fi dacă” – tendinţa de a-şi pune sieşi sau celorlalţi tot felul de întrebări legate de evenimente negative care s-ar putea întâmpla şi de a nu fi niciodată mulţumit de răspunsuri;
  • personalizarea – tendinţa de a raporta diverse evenimente la propria persoană, fără a avea vreun temei pentru a proceda astfel sau tendinţa de a te simţi responsabil pentru situaţii pe care nu le poţi controla pe deplin;
  • respingerea contraargumentelor – tendinţa de a nu accepta argumentele care contrazic propriile gânduri şi convingeri negative; de exemplu, o persoană care crede că nu este apreciată de nimeni, va respinge dovezile privind atenţia, stima, consideraţia celorlalţi faţă de ea;
  • suprageneralizarea – tendinţa de a formula reguli generale şi concluzii absolute  pe baza unor evenimente negative izolate, considerând că un eveniment negativ singular este un model care se va repeta mereu; prin suprageneralizări realitatea este gândită în termeni de „totdeauna”, „niciodată”; de exemplu, „niciodată nu voi fi un om fericit”, „întotdeauna prietenii îmi vor înşela aşteptările”.

Uneori gandurile negative sunt adevarate si realiste, situatie in care subiectul trebuie sa invete sa accepte starile afective generate de acestea si sa faca fata in mod adecvat situatiei (exemplu: o persoana apropiata, din familie, se imbolnaveste grav, este normal sa ne simtim ingrijorati si speriati).

In cazul unei persoane doritoare de autoperfectionare, aceasta trebuie sa faca distinctia intre gandurile realiste si emotiile adecvate situatiei si cele distorsionate, autoperturbatoare.

Imperativele categorice – tendinţa de a gandi ca lucrurile trebuie sa corespunda neaparat dorintelor sau asteptarilor personale.

Dupa definitia din DEX, IMPERATÍV inseamna – „Care ordonă; poruncitor. Mod imperativ, mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă, propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. Necesitate categorică și necondiționată; obligație.  Imperativ categoric,principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.”

Subiectul gandeste ca lucrurile trebuie neaparat sa corespunda dorintelor sau experientelor sale, este o interpretare absolutista, subiectul, persoana, este obligata sa faca fata unor reguli stricte (exemplu: o tanara gandeste: „trebuie neaparat sa ma iubeasca si sa se comporte asa cum doresc eu” sau „ei trebuie să adopte punctul meu de vedere”).

Afirmatiile de tipul „trebuie neaparat”, referitoare la propria persoana genereaza culpabilitate si frustrare, in timp ce acelasi tip de afirmatii cu privire la ceilalti sau la lumea inconjuratoare conduc la suparare si frustrare. Exemplu: „el nu ar fi trebuit sa fie atat de certaret si incapatanat”.

In gandirea de tip dihotomic (sau stilul de gândire de tip „totul sau nimic”) de exemplu, un individ perfectionist va aprecia o reusita de nivel mediu drept un esec.Incalcarea unei cure de slabire cu o lingurita de inghetata va duce la ideea  ca „dieta este total compromisa” si pana la urma persoana mananca toata inghetata din cutie.

La abstragerea selectivă (sau filtrajul mental cu concentrare supra negativului) de exemplu, subiectul se centreaza pana la obsesie pe un comentariu critic.

Atentie la modul in care v-ati obisnuit, invatat, sa ganditi!

Partea buna ca orice „invat are dezvat’ iar primul pas, probabil ca, l-ati si facut citind articolul si identificand unele scheme distorsionte de gandire.


0 0
0 %
Happy
0 %
Sad
0 %
Excited
0 %
Angry
0 %
Surprise
Advertisements
Advertisements