10 tulburări de personalitate în DSM 5

“Personalitatea este un lucru prea complex pentru a fi încorporată într-o “cămaşă de forţă” conceptuală.” (Gordon Allport, Devenirea, 1955)

Sunt 10 tipuri de tulburări de personalitate incluse în DSM 5 (Capitolul II). Evitant, narcisic, borderline (de limită), antisocial, histrionic, dependent, schizoid, schizotipal, obsesiv-compulsiv, paranoic. Doar 6 sunt descrise în modelul alternativ al DSM 5 în Capitolul III.

Normalitatea

În ceea ce privește normalitatea, adică sănătatea, în cazul nostru cea mintală, aceasta pare a fi o vastă sinteză, o rezultantă complexă a unei mulţimi de parametri ai vieţii organice şi sociale.

Acești parametri aflaţi în echilibru dinamic, se proiectează pe modelul genetic al existenţei individuale, nealterat funcţional şi morfologic, în istoria sa vitală. Desigur, limita normal-patologic este extrem de complicată. Interferenţele şi imixtiunile celor două domenii fiind un imprevizibil labirint.

Patologic implică „patos”, sentiment direct şi concret al suferinţei şi neputinţei, sentimentul unei vieţi nemulţumitoare.

Boala psihică se obiectivează prin fizionomii tipice ale anumitor tipuri de existenţe, conduite, idei, credinţe, ce contrastează cu uniformitatea şi conformismul celor ale comunităţii, apărând şi celorlalţi, nu numai psihiatrului sau psihologului clinician, ca deosebite.

Iată câteva criterii de normalitate (după Ellis şi Diamond)

conştiinţă clară a Eului personal
capacitate de orientare în viaţă
nivel înalt de toleranţă la frustrare
autoacceptare
flexibilitate în gândire şi acţiunea
realism şi gândire antiutopică
asumarea responsabilităţii pentru tulburările sale emoţionale
angajarea în activităţi creatoare
angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante
conştiinţă clară a interesului social
gândire realistă
acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare a acesteia
îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă

Tulburările de personalitate

Tulburarea de personalitate este total diferită de personalitatea accentuată.

Este foarte important ca aceste două entități să fie diferențiate atât de către pacient cât și de medicul care îl tratează. Personalitatea accentuată nu este atât de evidentă ci presupune existența unor anumite trăsături de comportament aparte, care diferențiază persoana de ceilalți indivizi dar nu afectează calitatea vieții.

De exemplu, un individ cu o personalitate accentuată histrionică își va dori să fie în centrul atenției și va fi de fiecare dată „sufletul petrecerii” dar nu va face tot ce îi stă în putință pentru a capta atenția unanimă a celorlalți.

Comportamentul unui individ cu personalitate accentuată histrionică nu deranjează, ci de cele mai multe ori place, foarte mulți dintre acești indivizi fiind actori sau personalități în industria modei sau a show-bizului datorită capacității lor de a atrage atenția celorlalți și a se remarca.

Însă în momentul în care vorbim de tulburare de personalitate histrionică lucrurile se schimbă, deoarece apar simptome accentuate care afectează calitatea vieții individului.

Acesta începe să mintă și să exagereze, să joace diferite roluri și să se prefacă, apelând la orice mijloace pentru a fi în centrul atenției.

Pentru un individ cu tulburare de personalitate histrionică nu contează dacă atrage atenția în mod pozitiv sau negativ, cel mai important este ca ochii tuturor să fie centrați asupra lui și toată lumea să vorbească despre comportamentul sau persoana sa.

Rolul cel mai preferat este cel de victimă; în general, persoana care are acest tip de tulburare, își dorește compătimirea și mila celorlalți.

Clasificările tulburărilor mentale nu se bazează pe un principiu natural unic cu specii definite și mutual exclusive cum se poate întâmpla în botanică, de exemplu.

În funcție de cadrele de referință teoretică tulburările observate și felul în care sunt privite aceste tulburări, se modifică. Prin urmare, există multiple clasificări ale tulburărilor psihice. Regruparea simptomelor observate empiric.

Trei nosografii semiologice.

nosografia clasică ce corespunde psihiatriei clinice apărute la începutul secolului al XX-lea, în care sunt diferențiate câteva clase de tulburări: psihoze, nevroze, tulburări ale dispoziției, tulburări de personalitate…
Această nosografie este, de fapt, o ficțiune, deoarece numeroase sisteme mai detaliate au fost propuse de-a lungul istoriei clinicii.

În măsura în care aceste mari clase de tulburări au rămas ele însele destul de constante, este comod să se vorbească despre “nosografie clasică” în opoziție cu nosografiile mai recente, care utilizează criterii de diagnostic.

clasificare nord-americană a DSM (versiunea actuală este DSM V).

Această clasificare se vrea “ateoretică”, unul dintre principiile sale fiind lipsa de prejudecată în privința etiologiei tulburării.

Se mărginește la o simplă descriere a pacientului, utilizabilă pare a fi orientarea teoretică a clinicianului. Acest ateorism este contestat cu atât mai mult cu cât DSM respinge concepte clasice de genul psihozei sau al nevrozei. Pe de altă parte această clasificare folosește precise de diagnostic în scopul ameliorării fidelității diagnosticului.

clasificarea internațională a maladiilor ICD (versiunea actuală este ICD 11, uzitată ICD 10)

Această clasificare propusă de Organizația Mondială a Sănătății este apropiată de DSM dar nu utilizează criterii la fel de stricte, ceea ce o face mai ușor de folosit.

În modelul alternativ DSM-5 (Capitolul III), sunt incluse doar șase tulburări specifice de personalitate, față de cele zece incluse în secțiunea oficială a DSM-5 (Capitolul II).

Cele șase tipologii ale tulburărilor de personalitate incluse sunt:

Antisocial, denumiți adeseori și sociopati, acești indivizi sunt caracterizați de: violarea și desconsiderarea drepturilor altora, impulsivitate și incapacitate de a face planuri pe durata lunga, iritabilitate si agresivitate, neglijență nesabuită pentru siguranța sa sau a altora.

Evitant, caracterizată prin inhibiție socială, sentimente de insuficiență si hipersensibilitate la evaluare negativă.

Borderline, caracteristica principală este instabilitatea relațiilor interpersonale, imaginii de sine și afectului. Impulsivitatea este manifestată prin cheltuieli abuzive, joc patologic, abuz de substanța, mâncat excesiv, relații sexuale dezorganizate etc. Indivizii alternează între extremele de idealizare și devalorizare.

Narcisic, caracterizată prin grandoare, necesitatea de admirație și lipsă de empatie.

Obsesiv-compulsiv, caracterizată de preocuparea către ordine, perfecționism și control mental și interpersonal în detrimentul flexibilității, deschiderii și eficienței.

Schizotipal, în principal caracterizată de deficite sociale și interpersonale manifestate prin disconfort acut în relații și reducerea capacității de a stabili relații intime, precum și prin distorsiuni cognitive și de percepție și excentricități de comportament.

Ce s-a întâmplat cu celelalte patru tulburări?

Paranoic, caracterizată prin neîncredere și suspiciozitate față de alții ale caror intenții sunt interpretate ca rău-voitoare și care persistă chiar în fața unor dovezi puternice că nu există nici un motiv de îngrijorare.

Schizoid, caracteristica principală a acestei personalități este lipsa de interes față de alte persoane și de relații sociale.

Histrionic, caracterizată de emoționalitate excesivă și de căutare a atenției. Se simte nemulțumit atunci când nu se afla în centrul atenției. Îsi schimbă rapid emoțiile care sunt superficiale.

Dependent, principala caracteristică este necesitatea excesivă de a fi supervizat, care duce la un comportament submisiv și adeziv și la frica de separare.

Ei bine, aceasta a fost una dintre controversele cele mai mari ale DSM-5. Din text se poate deduce că autorii nu au găsit suficiente date de cercetare pentru a susține cele patru tulburări de personalitate omise.

Acest lucru nu trebuie luat pentru a însemna că aceste tulburări nu există. Poate pur și simplu reflecta faptul că persoanele cu aceste tulburări ar putea să nu vină în atenția profesioniștilor din domeniul sănătății mintale și / sau nu fac voluntariat pentru cercetare.

De exemplu, datorită naturii tulburării de personalitate paranoică, este puțin probabil ca cineva cu această tulburare să caute ajutor sau să facă voluntariat pentru cercetare. Cu toate acestea, autorii modelului alternativ DSM-5 pot fi aplaudați pentru angajamentul conștient de cercetare.