Universul psihologiei. Sistemul psihic uman
Universul este totalitatea timpului si spațiului a tuturor formelor de energie si materie. Are in alcatuituirea sa sisteme si subsisteme. Dimensiunea intregului Univers nu este cunoscuta, dar universul observabil poate fi masurat. Universul este deseori definit ca “totalitatea existenței”, sau tot ceea ce exista, tot ce a existat si tot ceea ce va exista.
Psihologia este stiinta care studiaza psihicul (procese, insusiri, stari, conditii, mecanisme psihice), utilizand un ansamblu de metode obiective, in vederea cunoasterii legilor ce-i guverneaza functionarea, in scopul descrierii, explicarii, integrarii, optimizarii si ameliorarii existentei umane. Universul psihologiei astazi este intr-o continua expansiune, datorita noilor metode, tehnici, instrumente de evaluare, curente sau scoli.
Ca sistem supercomplex, psihicul uman poseda o anumita schema interna de organizare, de dispunere si pozitionare a elementelor componente, de diferentiere modala si relationare functionala.
Sistemul psihic uman este un subsistem in raport cu macrosistemele fizic, biologic, socio-cultural.
La randul sau este alcatuit din subsisteme rezultate din interactiunea elementelor, acestea din urmã fiind: procese, functii, stari sau insusiri psihice. Ca exemplu senzatia, perceptia, reprezentarea, gandirea, memoria, imaginatia intercorelate formeazã subsistemul cognitiv iar acesta este corelat cu subsistemele afectiv, volitiv formand sistemul de personalitate.
Activitatea scoartei cerebrale, a neocortexului, formatiunea cea mai nouã si fragilã a sistemului nervos reprezinta suportul fiziologic al nivelului constient.
La acest nivel se realizeaza o reflectare cu stiinta, adicã o reflectare in care individul dispune de informatii pe care le poate utiliza, sau isi da seama in incercãrile de a intelege, a descifra, interpreta.
Constientul reprezinta nivelul calitativ superior de organizare si manifestare a vietii psihice, apare si se dezvolta cel mai tarziu, atat în plan filogenetic (istoric), cat si in plan ontogenetic (individual). El reprezinta suma tuturor funtiilor si proceselor psihice, este zona de maxima iluminare si claritate a psihicului.
Inconstientul reprezinta nivelul primar al organizarii psihicului, structurat pe baza trebuintelor biologice înnascute si a mecanismelor refexe de satisfacere a lor.
Nivelul inconstient se aflã la polul opus nivelului constient, in zonele de profunzime ale sistemului psihic uman. In timp ce constiinta se orienteaza predominant asupra realitatii obiective, inconstientul se concentreazã asupra propriei fiinte.
Ideea ca omul este condus de forte inconstiente, care scapa controlului constiintei, este adusa în prim-plan de catre Sigmund Freud. In aceasta zona sunt ascunse conflictele si traumele acumulate în prima parte a vietii (primii 5-6 ani) care infuenteaza comportamentul si emotiile si cauzeaza unele tulburari severe cum ar fi isteria. Freud stabileste si scrie despre trei instante ale psihicului uman, trei parti ale personalitatii umane: Sinele, Eul si Supraeul.
Sinele, contine imbolduri launtrice, pulsiuni si instinct, se bazeaza pe principiul placerii si poate reactiona extrem.
Eul, functioneaza pe baza principiului realitatii intr-o maniera in care dorintele Sinelui sa fie satisfacute în concordanta cu realitatea.
Supraeul, se manifesta ca un parinte interior. El spune ce ar trebui si ce nu ar trebui, la baza lui find principiul moralitatii.
Psihologia contemporana defineste inconstientul ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitãtii. Suportul acesteia este activitatea nervoasã, la nivelul subcortical, in special al maduvei spinãrii. Nu este lipsit de organizare, numai ca aceasta difera de tip constient, este una foarte personala, ce încearcã sa impunã propria subiectivitate.
Inconstientul are rol de energizare si dinamizare a intregii vieti psihice, de facilitare a procesului creator – cerebratia latenta din procesele creative in care inconstientul preia si implineste cautari constiente. rol de asigurare a unitãtii Eului, prin aceea ca este principalul depozitar al unor categorii de informatii si al tensiunilor motivationale.
Subconstientul ocupa o pozitie intermediara intre inconstient si constient. Introducerea lui in sfera psihicului uman s-a facut tot de catre psihanaliza. Aceasta il concepea ca pe o anticamera in care se aduna si asteapta sa intre in sfera constiintei elemente activate din inconstient.
Subcostientul este sediul actiunilor automatizate si al unor stocuri de cunostinte acumulate dar care au scapat controlului constient. La acest nivel participa: memoria potentiala, ansamblul deprinderilor si operatiilor de care dispune subiectul, montajele perceptive sau intelectuale stereotipizate, care candva au fost constiente, dar care in prezent se desfasoarã in afara controlului constient. Exemplu, la inceput cand invatai sa conduci masina, schimbai vitezele constient. In timp a devenit deprinere si faci operatia automat fara acest control.
Subconstientul nu este doar un rezervor, el are propriile lui mecanisme cu ajutorul carora prelucreazã, restructureaza. Totodata, subconstientul este sediul expresiilor emotionale de tip neurovegetativ: paloarea, inrosirea fetei, tremuratul vocii, etc.
Intre cele trei niveluri ale sistemului psihic uman sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii dinamice de implicatie in insasi structura fiintei noastre constiente.