5 metode pentru a fi inteligent emoțional

Comunicare Dezvoltare personala NLP Psihologie Psihologie clinica
Read Time3 Minute, 11 Second
Învață să te comporți inteligent emoțional

Emoțiile bine examinate, bine canalizate și bine folosite duc la creşterea performanţei, la relaţii interumane mai bune și la o reducere generală a stresului.

Cum faci asta?

În primul rănd, prin (auto)cunoaştere.

Presupune să-ţi cunoşti stările, preferinţele, resursele şi intuiţiile, dar să vezi şi efectele lor asupra celorlalţi.

Sunt trei competenţe importante pe care le presupune o bună cunoaștere de sine:

– conştientizarea emoţională, în sensul de a şti ce emoţii simţi şi de ce, de a realiza legătura dintre ele şi ceea ce gândeşti, spui sau faci;

– de a realiza efectele pe care le au asupra celorlalţi şi modul în care îţi afectează performanţa, autoevaluarea realistă şi

încrederea în sine.

Intuiţia şi ceea ce americanii numesc „gut feeling” vorbesc despre capacitatea de a simți mesajele venite din rezervorul nostru intern de memorie emoţională.

„Gut feeling” – tremurul pe care îl simțim în stomac, este de fapt reacţia somatică la semnalul venit din amidgală – zona din creier unde sunt „depozitate” emoţiile şi experienţele pe care le-au evocat.

Un om care are un grad înalt de auto-cunoaştere ştie de ce este capabil şi nu ajunge să eşueze din cauză că şi-a asumat prea multe sarcini. El ştie, de asemenea, când să ceară ajutor.

În al doilea rând, prin (auto)reglare.

Înseamnă să fii stăpân pe propriile stări, impulsuri şi resurse.

Cele cinci competenţe pe care le presupune sunt:

  • auto controlul – asupra emoţiilor şi impulsurilor care pot da lucrurile peste cap;
  • a fi demn de încredere – păstrând standardele de onestitate şi integritate;
  • conştinciozitatea;
  • adaptabilitatea și
  • inovaţia.

Emoţiile ieşite de sub control pot face dintr-un un om deştept un prost, spune Goleman.

Ca şi auto-cunoaşterea, auto-controlul nu este întotdeauna luat drept ceea ce este. Cei care au această calitate sunt uneori consideraţi ca fiind lipsiţi de pasiune.

În al treilea rând, prin (auto)motivare.

Din motive care trec dincolo de bani sau statut şi de hotarârea de a urmări atingerea ţelurilor.

Cele patru competenţe pe care le presupune sunt:

  • hotarârea de a realiza ceva – depunând eforturi pentru a îmbunătăţi sau atinge standarde de excelenţă;
  • ataşamentul faţă de companie sau profesie;
  • iniţiativa;
  • optimismul – în sensul de a persista în urmărirea ţelurilor, în ciuda obstacolelor şi a înfrângerilor.

Dacă primele trei componenţe ale Inteligenței Emoționale (I.E. sau E.Q.) ţin de propria persoană, abilitatea socială – alături de empatie – se referă la priceperea de a trata în relaţiile cu ceilalti.

Abilitatea socială

Definită ca priceperea de a induce răspunsurile dorite de la ceilalţi.

Cele opt competenţe ţin de:

  • influenţa asupra celorlalţi;
  • comunicare;
  • gestionarea conflictelor;
  • capacitatea de a fi lider;
  • calitatea de a fi un catalizator pentru schimbare;
  • capacitatea de a construi relaţii;
  • capacitatea de a colabora şi coopera cu ceilalţi şi
  • capacitatea de a lucra în echipă – în sensul de a crea o sinergie a grupului în urmărirea ţelurilor colective.

Şi nu înseamnă doar să fii prietenos, ci să fii prietenos cu un scop: de a mişca oamenii în direcţia dorită. Oamenii care au această abilitate au un cerc larg de cunoştinţe şi au darul de a găsi un teren comun cu oameni de toate felurile.

De fapt, abilitatea socială este rezultatul celorlalte dimensiuni ale IE.

Nu în ultimul rând, prin empatie.

Empatia constituie una dintre dimensiunile semnificative ale inteligentei emotionale.

Înseamnă a fi conştient de sentimentele, nevoile şi preocupările celorlalţi.

Competenţe asociate presupun:

  • să-i înţelegi pe ceilalţi şi să-i sprijini să se dezvolte;
  • să fii orientat spre servicii – în sensul de a anticipa, a recunoaşte şi a satisface nevoile persoanei din fața ta (clientului);
  • să conştientizezi curenţii emoţionali şi relaţiile de putere dintr-un grup.

Oamenii care au empatie sunt în stare să perceapă subtilităţile limbajului corporal şi pot „auzi” mesajul din spatele cuvintelor rostite.


Articolul urmator
Pagina urmatoare
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Advertisements